Perete prăbuşit după săpături cu excavatorul

Data publicării:
perete

Neglijenţa muncitorilor de pe şantierul din Calea Buziaşului din Timişoara putea să ducă la urmări tragice. Peretele unei clădiri în care funcţiona un salon de înfrumuseţare a cedat chiar sub ochii angajaţilor.

Suntem încă în stare de şoc, colegele chiar erau în încăperea aceea şi nu ştiam dacă sunt sub dărâmături sau nu”, povestește o angajată a salonului.

Martorii spun că totul s-a petrecut în mai puţin de un minut: ”Ieşeam din curte şi-am văzut din maşină, cum s-a prăbuşit clădirea aşa, s-a prăbuşit jos. Noroc că n-au fost copii, dacă erau copii erau mai grav”.

Nimeni nu ştie deocamdată dacă a fost vorba despre o eroare umană sau o defecţiune la unul dintre utilaje. Cel mai probabil, responsabilii firmei constructoare vor deschide o anchetă internă.

O mişcare greşită a celor care munceau pe şantier a fost suficient încât întreg peretele acestui salon să se prăbuşească. Proprietarii clădirii intenţionează acum să acţioneze în judecată firma de construcţii.

Proprietarul clădirii în care funcţionau mai multe societăţi comerciale se gândeşte acum cum să-şi recupereze pagubele. ”Eu am auzit doar o bufnitură, am crezut că s-a încărcat un camion şi de-aia se-aude bufnitura şi după aia am venit şi am văzut toată clădirea, eu eram sus la mansardă, unde locuiesc. Voi urma paşii care trebuie, îi voi da în judecată, firma de asigurări îi dă în judecată şi mă ajută pe mine să-mi renovez clădirea, nu ştiu”, a afirmat Ovidiu Toader, proprietarul clădirii.

La subsolul clădirii funcţionează şi un club sportiv, afectat şi el în mare parte de prăbuşirea zidului. ”Aveam noi un club sportiv, bine că nu a fost nimeni la antrenament, numai seara avem antrenament. E plin de moloz la noi în sală, e stratul de un metru, sunt numai cărămizi şi beton”, afirmă Alin Dubleş, proprietarul clubului sportiv.

Pompierii au asigurat perimetrul şi susţin că nu există riscul prăbuşirii clădirii. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.

reporter: Maria Rohnean
operator: Adrian Ionescu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri