Perioadă de foc pentru cei care își doresc un post de profesor titular

Data publicării:
danielescu 1

La Limba și Literatura Română, un singur post de titular este scos la concurs în această sesiune de examinare, în mediul rural. Camelia este unul dintre cei aproape 100 de înscriși care aspiră la acest post. A venit în Timișoara din satul Bârna, de lângă Lugoj, ca să susţină proba practică şi cu mari emoții a pășit în clasă: ”Îmi place foarte mult să lucrez cu copiii, e o meserie foarte frumoasă,la care ai imediat satisfacție că vezi elevul că știe. Salariul este foarte mic, dar peste tot este greu. Nu este deloc motivant, dar cine vrea să devină profesor nu o face pentru bani”.

În timpul inspecțiilor la clasă, membrii comisiei de examinare urmăresc felul în care candidații stăpânesc materia, ce metode de predare au şi cum interacționează cu elevii.

”Grija lor este pentru corectarea greșelilor de ortografie de punctuație, pentru o exprimare corectă, clară. Am remarcat că vin în urma noastră tineri frumoși, preocupați de catedră și am observat o informare științifică riguroasă”, afirmă Silvia Negru, profesor metodist la Limba și Literatura Română.

Deși posturile de titulari sunt foarte puține, candidații mai au ocazia să obțină o catedră completă sau incompletă la disciplina dorită.

”La Limba și Literatura Română avem un număr de 46 de posturi care sunt complete sau incomplete in mediul rural sau mediul urban, urmând ca toți candidații înscriși să poată ocupa unul din aceste posturi. O condiție esențială este ca ei să aibă participare în acest an calendaristic și la examenul scris sau să își folosească notele obținute în anii anteriori”, precizează Aura Danielescu, inspector școlar general ISJ Timiș.

Proba practică susținută de cadrele didactice contează în proporție de 25% la media finală de la examenul de titularizare. În Timiș, sunt disponibile 103 posturi titularizabile, râvnite de cei 1.063 de candidaţi. Concurență mare este şi la educatori: 19 locuri disponibile şi aproape 200 de candidați înscriși. La învățători sunt 9 locuri, pentru care se luptă 130 de candidaţi.

reporter: Raluca Popa
operator: Adrian Hrișcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri