Piedici pentru ambulanțe, chiar în curtea UPU a Spitalului Judeţean din Timișoara. Tărgile cu pacienţi sunt transportate prin gropi

Data publicării:
gropi 1

”De cum intră pe uşa Unităţii de Primiri Urgenţe, ambulanţierii dau de gropi. Şoferii sunt nevoiţi să circule cu maximum 5 km/h pentru a nu afecta starea de sănătate a pacienţilor”, spune Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timişoara.

Apoi, alte gropi îi aşteaptă pe ambulanţieri chiar pe platforma de la intrare în unitatea sanitară. Şi tot pe aici sunt transportate şi tărgile cu pacienţii aduşi cu elicopterul.

Asfaltul a crăpat în urmă cu aproximativ 5 ani. Au fost făcute mici reparaţii, anul trecut, dar gropile și-au făcut din nou loc.
”Pe voi vă deranjează gropile. În mod normal. Şi au fost făcute acum câteva luni, în toamnă”, - Nu ţi-e frică că faci pană la maşină? ”Asta e. Dacă fac, fac. Aşa sunt condiţiile”, spun cei afectați de gropi.

Gropile din curtea Spitalului Judeţean afectează și ambulanţele, care oricum sunt deja uzate, cu sute de mii de kilometri la bord.

”Sigur că sunt afectaţi. Acuma mai contează şi măiestria ambulanţierului şi eu sper ca ei să nu treacă cu viteză foarte mare prin aceste gropi şi nu am auzit să se fi întâmplat niciun incident”, ne-a declarat Leonida Iancu, manager al Serviciului de Ambulanţă Timiş.

Din partea conducerii Spitalului Judeţean Timişoara vin promisiuni. ”La rectificarea de buget de la Consiliul Judeţean am obţinut suma de 200.000 de lei pentru reparaţiile legate de acest sector din cadrul spitalului, respectiv denivelări şi gropile din asfaltul în cadrul spitalului. Astfel încât acum putem spune că desfăşurăm în prezent caietul de sarcini pentru a fi publicat şi a fi scos către atribuire”, precizează dr. Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.

Potrivit autorităţilor, lucrările de reparaţii a asfaltului din curtea spitalului vor începe în acestă vară.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: George Ştefăniţă
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri