Pieţe internaţionale, cucerite pe salarii româneşti. Companiile de IT din vestul ţării şi-au redus cheltuielile cu 70%

Data publicării:
studenti

Larissa Misch e membră a unei organizaţii studenţești internaţionale care le permite studenţilor schimburi culturale şi a bătut mii de kilometri din Brazilia ca să afle cum funcționează industria IT din România. Cum a ajuns în țara noastră, a și pus ochii pe ea o companie din Timișoara care face site-uri web. Au angajat-o pentru șase luni, timp în care tânăra îi ajută să încheie contracte cu clienți din America de Sud și să traducă site-urile clienților de peste Ocean ai firmei.

”Eu îi ajut să crească şi să îşi dezvolte afacerea cu vorbitori de limbă potugheză, acum de asta mă ocup. Raportat la situația din Europa, România este într-un moment foarte bun. Pentru mine a fost combinaţia perfectă între ceea ce mi-am dorit şi ce îmi oferă România”, spune Larissa Misch.

Iar ceea ce pentru tânăra din America de Sud e doar un schimb de experienţă, pentru compania de IT din Timişoara care a angajat-o timp de șase luni e un mijloc de a îşi creşte numărul de clienţi şi profitul. Firma intră pe piaţa din Brazilia cu o investiţie aproape 0. Fără cheltuieli pe un sediu peste ocean.

”Îţi dai seama, costurile sunt mult mai mici printr-un intern, decât să plătim cuvânt tradus unde o singură pagină e 20 de lei. Salariul este raportat la România, desigur. Am apelat la organizaţia AIESEC care ne-a găsit interni în diferite ţări de pe glob”, ne-a declarat Florin Cornianu, manager firmă IT.

Aşa că, în loc să deschidă o filială, firma din Timişoara a intrat, cu ajutorul studenţilor veniţi în schimb de experienţă în România, pe pieţele IT din Argentina şi Brazilia, iar acum se pregătesc să se lanseze în Franţa şi Rusia.

”Noi facilităm schimbul de experienţă pentru ei, pentru că ei vin să se dezvolte şi atunci noi avem o discuţie cu ei, iniţială, pe cerinţele companiei şi apoi compania are un interviu final”, precizează Cristi Pogan, reprezentant AIESEC.

Doar în ultimii patru ani, peste 20 de studenţi din toată lumea au ajuns să lucreze în firmele din Timişoara.

Reporter: Vlad Ungar
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri