Sari la conținut

Plusuri de experiență și un transfer-surpriză

ACS Poli Timișoara continuă conturarea lotului pentru noul sezon de liga secundă. Chiar dacă problemele financiare persistă, oficialii gruprăii alb-violete au mai parafat o serie de înțelegeri. De departe, cea mai interesantă, este cea cu fostul vârf al celor de la ASU Politehnica, Octavian Drăghici. Întors din Liban, acolo unde a evoluat pentru Racing Beirut, fotbalistul de 31 de ani a semnat un contract pe un an cu gruparea pregătită de Ionuț Popa. Tehnicianul de 63 de ani îi va avea la dispoziție și pe Mădălin Smaranda și Pedro Henrique – care sunt așteptați să se alăture lotului de luni, dar și pe Marius Croitoru, care se pregătește deja cu alb-violeții.

Popa mai insistă și pentru aducerea lui Răzvan Trandu, odată cu rezolvarea litigiului său cu Rapid, dar nu se va mai baza pe Boldea, care a luat calea Germaniei și Cristi Bărbuț, foarte aproape de FC Voluntari. ACS Poli continua pregătirea pe plan local, iar săptămâna viitoare are deja programat un prim test, cu o echipă din zonă.

Redactor: Claudiu Sav