Sari la conținut

Pod rupt, primar indiferent


„[Mi se pare că nu vă prea preocupă]... păi cum să mă preocupe? Că acum am depus jurământul, am înființat consiliul local. [Păi nu tot dumneavoastră ați fost înainte?] Ba da, tot eu”, spune, relaxat, primarul din Peștișu Mic, Laurean Voina.

Așa l-am găsit pe primarul din Peștișu Mic, proaspăt reales edil al comunei. La câteva minute după ședința de validare a noului consiliu local, Laurean Voina a părut mai degrabă deranjat de presă decât de problemele localnicilor.

„Îl rezolvăm, nu-l rezolvați voi, eu îl rezolv. [Dar când?] Când se poate. [Ce înseamnă asta? O zi, o săptămână, o lună?] O zi, două, ei or zis că au o macara și le mai trebuie încă o macara. [Dar știți că dacă acolo plouă oricând se inundă iar...] las' ca nu mai plouă, că o ploiat destul”, continuă edilul.

În timp ce primarul așteaptă să decidă când și cum va demara lucrările pentru a-i ajuta pe oameni, familia Blăjan nu mai are liniște. Casa în care locuiesc cei trei membri ai familiei este așezată chiar lângă albia părâului. Cursul apei este acum blocat, iar oamenii se tem de cea mai mică ploaie.

„Dormim cu rândul, dormi că ni-i teamă, stăm, ieșim afară, ne uităm cum îi vremea, în caz de ceva, să putem pleca undeva”, povestește Silvia Blăjan, cea a cărei casă e în apropierea pârâului.

„De o săptămână, de când a venit viitura, Valea Petacului este blocată de acest pod dărâmat. Localnicii trăiesc în fiecare zi cu frica faptului că nivelul apei poate oricând să crească, ceea ce înseamnă că toate gospodăriile din zonă vor fi din nou inundate” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

„Eu cred că primăria trebuia să se implice mai mult, nu se poate așa ceva, atâta nepăsare, atâta lipsă de...”, continuă Silvia Blăjan.

În 15 iunie, o viitură care a depășit 1 metru și jumătate înălțime a distrus totul în cale, inclusiv podul de beton ce face leagătura cu celelalte gospodării din satul Josani.

„Îi colmatată apa, îi înfundată, chiar numai firicelul ăsta mic curge cumva pe sub. Chiar acolo curge pe sub piciorul podului, ăla din ce în ce se lasă mai mult”, spune un localnic.

„Dacă plouă pe jumătate cât a plouat în 15, cu siguranță apa va intra în casă și va face prăpăd iarăși. N-are unde să mai meargă apă decât spre casă. Am avut aici un dig, s-a rupt digul”, adaugă Ioan Blăjan, localnic.

Oamenii care vor acum să ajungă în sat, fie trec apa pe jos, fie, dacă au mașină, fac un ocol de un kilometru şi jumătate.

„Prin apă... [dar drumul cu mașina?] Păi drumul cu mașina e prin sat, că e altă intrare, prin partea cealaltă. [Podul a rămas rupt de la inundații?] Da”, spune un vecin.

Pompierii monitorizează în continuare zona și, atunci când e cazul, așa cum s-a întâmplat în urmă cu două seri, iau decizia evacuării familiei Blăjan.

„S-a luat decizia emiterii unui ordin de evacuare temporară. Elementele constructive ale podului, dislocate de torenți, au format un dig care în cazul creșterii pârâului Petac, pot antrena cantități foarte mari de apă”, precizează Anemona Doda, purtătorul de cuvânt ISU Hunedoara.

„Vine și ne zice ne pare rău, dar avem ordin de evacuare, să vă evacăum, vă dați seama că am intrat într-o panică, mă mir că n-am făcut infarct, mă mir că n-am făcut accident vascular”, continuă Silvia Blăjan, localnic.

Subprefectul județelului Hunedoara ne-a declarat că, în numele instituției pe care o conduce, a solicitat primăriei Peștișu Mic să rezolve cât mai repede problema albiei înfundate. În caz contrar, va cere Consiliului Județean să ia măsuri impotriva administrației comunei. 

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș