Sari la conținut

"Prima casă" devine „A doua casă". Proiectul se adresează proprietarilor care vor un spaţiu locativ mai mare

În program ar putea intra proprietarii care deţin deja o locuinţă şi vor să se mute în una mai mare. Cum ar fi o trecere de la garsonieră la două camere sau de la două la trei. Condiţia este ca propritatea deja existentă să fie vândută şi abia apoi persoana respectivă poate intra în programul de garanţii guvernamentale.

”Vrem până la sfârșitul lunii februarie să venim cu această extindere, au fost solicitări din partea celor care au cumpărat o primă casă, doresc să crească de la garsonieră sau apartament cu două camere la trei-patru camere, n-ar mai fi prima casă, trebuie să găsim și pentru ei o soluție, să poată aplica”, afirmă Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor Publice.

Marea necunoscută este, în acest moment, plafonul de garanţie. Până la ce sumă se acceptată finanţarea de la stat şi bancă. În acest moment, maximul de creditare merge până la 60.000 de euro, iar dacă preţul achiziţiei depăşeşte acest plafon, clientul trebuie să aducă diferenţa.

Dacă se aduc aceste modificări, baza celor care pot aplica va creşte fulminant - doar cei care vor să deţină mai multe case sunt excluşi. Asta înseamnă că statul trebuie să pună la bătaie foarte mulţi bani pentru a garanta 50% valoarea creditelor.

”Prima casă. plafon aprobat de 2,5 miliarde de lei pentru 2015 plus diferența rămasă din 2014. E o creștere de 100% față de începutul anului trecut, cand a fost 1,25. apoi s-au mai suplimentat fondurile până la 3,2 miliarde”, precizează Darius Vâlcov.

În vestul țării, părerile sunt împărţite. Oamenii cred că măsura poate reprezenta un sprijin, însă unul prea mic pentru achiziționarea unei case: ”Problema e la tineri, că nu prea pot să își permită. Chiar dacă își doresc, e greu. Orice măsură luată pentru tineri mi se pare binevenită”, ”Tinerii se căsătoresc, familia se mărește, de ce să nu le creeze posibilitatea. La început ce au făcut o cămăruță sau ce a fost. Se mărește familia, trebuie să se mărească și locuința”, ”Pe tineri i-ar ajuta. Nu e bine să îi ajutăm pe tineri să reușească și ei. Să înceapă și ei să aibă o șansă, o viață mai bună”.

Agenții imobiliari rămân însă rezervați. Ei cred că măsura nu va duce la o creștere a numărului clienților, asta pentru că documentația pe care tinerii trebuie să o pregătească este una stufoasă, iar la achiziționarea unei locuințe, planurile se fac, de regulă, pe termen lung.

Nu cred că va avea un impact major. În ideea în care toți acești cumpărători în momentul în care au achiziționat respectivul imobil prin prima casă, evident că l-au cumpărat pe o perioadă de doi ani, trei ani, cinci ani, având în vedere că și-au făcut și un plan pe o perioadă mai lungă”, spune Puiu Bălan, reprezentantul unei agenții imobiliare.

Prin garanţii, statul îşi asumă 50% din creditare, iar diferenţa o reprezintă finanţarea şi riscul băncii. Fondurile totale ale programului ajung astfel la cinci miliarde de lei. La valoarea medie a tranzacţiilor făcute până acum, de 39.000 de euro, ar fi posibilă achiziţia a aproape 28.000 de locuinţe. Însă numărul ar putea să scadă dacă programul se va extinde. Conform unui studiu făcut de o firmă de imobiliare, în Timișoara, procentul celor care și-au achiziționat anul trecut o locuință prin programul ”Prima casă” atinge pragul de 50%.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Dan Șoşdean
Editor web: Călin Țenche