Sari la conținut

Prima clasă pregătitoare 3D, la Timișoara. Încăperea înfățișează personajele Disney

Cei 26 de elevi ai unei clase pregătitoare de la Liceul Pedagocic „Carmen Sylva" din Timișoara nu au niciun motiv să nu își dorească să se reîntoarcă la școală. Încăperea în care învață a fost tranformată într-un decor rupt, parcă, din desene animate.

"Vreau să merg mereu, chiar sâmbătă și duminică vreau să ies afară să vin aici. De ce? Pentru că îmi place foarte mult clasa și vreau să învăț cât mai mult",
"Îmi place cum arată. - A fost o surpriză pentru tine? Pentru mine, o surpriză foarte mare",
"Îmi place foarte mult. De ce? Pentru că e cea mai frumoasă clasă pe care am văzut-o".

Trasnformarea încăperii a durat două săptămâni. Acum, Mickey si Minnie Mouse, dar și Donald Duck în varianta tridimensională asistă și ei la ore, iar manualele sunt păstrate în scorbura unui copac.

"Decorul de poveste a fost gândit în așa fel încât să le facă trecerea mai ușoară elevilor, de la grădiniță la clasa pregătitoare. Așa se face că în spatele castelului Disney în loc de jucării, de acestă dată, se află manuale școlare", spune Raluca Popa, reporter Digi24 Timișoara.

Clasa Disney este cu atât mai faimoasă în incinta unității de învățământ de când se știe că pentru decorarea ei nimeni nu a scos vreun ban din buzunar. Totul a fost posibil...

"Prin donarea celor 2%. Noi avem o asociație non-profit a clasei, unde părinții foștilor mei elevi donau aceste fișe. Cunoscând mare parte din copiii care m-au contactat le-au spus părinților că dacă ei doresc să doneze cei 2% spre clasa noastră pot să o facă", afirmă Nicoleta Gherghina - învățătoare.

"Nu scoți niște bani din buzunar, oricum acei 2% dacă nu îi direcționezi undeva, pleacă, râmân la stat, se pierd. Așa știi că tu, cu mânuța ta, faci ceva pentru copilul tăi. Amenjezi ceva de care se bucură timp de cinci ani de zile",
"E o inițiativă foarte bună și ori de câte ori va fi nevoie vom contribui cu cei 2%".
"Orice idee care poate bucura un nișțe copii mi se pare firească. De aceea mi se pare normal ca părinții să ajute cu ce pot, cât pot", spun părințíi.

"Trimit imediat ce raspunde omul", precizează Eugen Varga - managerul firmei care a amenajat clasa.

Firma care a executat lucrarea susţine că nicio alta sală de clasă din Romania nu a mai primit o astfel de infăţişare. Execuția lucrării a costat 12. 000 de lei.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche