Prima comună din Timiș cu sală polivalentă

Data publicării:
sala polivalenta dumbravita

Lucrările au început în luna decembrie a anului trecut și s-au finalizat de curând, iar acum sportivii se pot antrena în sala care a costat peste 1 milion de euro, fonduri europene. În schimb timișorenii așteaptă de cinci ani finalizarea lucrărilor la proiectul sălii polivalente din Capitala Banatului.

La mai puțin de 10 km de Timișoara, în comuna Dumbrăvița, sportivii se pot antrena într-o sală ultramodernă. De ea vor beneficia, în primul rând, sportivii clubului din Dumbravița care au obținut doi ani la rând titlul de campioni naționali la tenis de masă feminin.

„Eram foarte mulți copii la o masă, și era greu atât pentru jucători cât și pentru antrenori, era greu să te ocupi de acești copii. Acum, cu această sală putem să organizăm altfel antrenamentele”, spune o sportivă a ACS Dumbrăvița.

„Este un motiv în plus să aduci medalii în continuare, pentru că putem spune că am fost răsplătiți pentru eforturile depuse până acum”, completează o colegă de-a sa.

„Noi, tenisul de masă, am cerut nouă competiții naţionale anul viitor aici, și sperăm să putem organiza aici și un turneu Cupa Campionilor Europeni, pe lângă asta, încă un turneu internațional cu sponsorul nostru din Germania”, precizează Nicoleta Huszar - antrenorul secției de tenis de masă.

Complexul va putea găzdui meciuri pentru șase sporturi diferite, ce pot fi urmărite din tribune de peste 500 de spectatori.

„Suprafața sălii este de 2.224 mp, se pot juca șase discipline: minifotbal, handbal, baschet, volei, tenis de câmp, și badminton”, explică Victor Malac -  primarul comunei Dumbrăvița.

Sala de sport este dotată și cu vestiare, sală de conferințe, spațiu pentu expoziții și un punct de informare turistică. Investiția a costat peste 1.300.000 euro, iar banii au fost obținuți de la consiliul local dar și printr-un proiect european în valoare de aproximativ  2 milioane de euro, realizat în colaborare cu localitatea maghiară Szentes, unde fondurile s-au folosit pentru construirea unui ștrand.

„Având în vedere că Dumbrăviţa şi Szentes sunt localităţi înfrăţite, acesta este cel de-al 16 –lea proiect şi este cel mai important din punct de vedere financiar. Între cele două, la nivek de primărie există două echipe de proiecte care colaborează de mult. Şi sperăm că şi în anul 2016, pe noul program transfrontalier România – Ungaria să depunem şi alte proiecte câştigătoare”, precizează Imre Szirbik -  primar Szentesz.

Dacă sala polivalentă din Dumbrăvița s-a ridicat în aproximativ un an, în Timișoara lucrările de construire a unei săli polivalente au început în 2010, și încă nu s-au terminat, iar autorităţile locale nu se încumetă nici acum să înainteze un termen.

„Nu vă pot răspunde când o vom avea. S-a lucrat în continuare, s-au mai achiziţionate echipamente, se fac anumite confecţii în ateliere. Nu pot să vă spun când va fi gata pentru că acolo se lucrează cu o firmă care are probleme. Nu ţine de voinţa primarului momentul finalizării”, susține Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Pe parcursul celor cinci ani, proiectul s-a modificat de mai multe ori, iar acum locaţia e încă în şantier, fiind finalizată în proporție de 70%. Sala polivalentă din Timișoara ar urma să aibă o capacitate de 3000 locuri.

Reporter: Raluca Popa

Operator: Adrian Ionescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri