Sari la conținut

Prima probă a Bacalaureatului, primele incidente 

Pentru că a fost prins cu telefonul asupra lui în sala de examen, absolventul de liceu va mai putea susţine Bacalaureatul abia peste două sesiuni. „Există un incident care s-a petrecut la unul din centre, unde un elev a fost prins asupra lui cu un telefon care a sunat în timp ce încerca să răspundă la proba de competenţe lingvistice. Elevul a fost sancţionat. Din păcate pentru el, timp de două sesiuni el nu mai poate participa la examenul de bacalaureat", anunță Aura Danielescu, inspector şcolar general ISJ Timiş.

Pentru restul elevilor, proba orală la Limba şi literatura română nu a ridicat mari dificultăţi. Cei mai mulţi au fost pregătiţi şi au comentat pe marginea textului primit, chiar dacă era la prima vedere: - Emoţii mari? - Am avut la început, de acasă am pornit cu foarte multe, am avut şi timp să mă regăsesc, să-mi alung din emoţii şi am reuşit mai bine decât mă aşteptam", „Destul de uşor având în vedere emoţiile şi mai ales că am fost printre primii", ”Am avut un text extras dintr-o revistă. Pe baza acestuia am avut trei întrebări. După care mi s-a cerut să-mi exprim opinia despre importanţa detaliilor", „Mi-a picat un text de Ovidiu Şimon. L-am tratat cu foarte multă seriozitate”, - Ce calificativ ai luat? ”Experimentat".

Candidaţii au susţinut proba în faţa a doi evaluatori, unul dintre ei fiind profesorul de la clasă.

În Timiş, aproape 5.000 de candidaţi s-au înscris anul acesta la examenul maturităţii. Peste 800 dintre aceştia sunt elevi din promoţiile anterioare. Până în 27 iunie se desfăşoară probele orale. În 30 iunie începe prima probă scrisă a examenului naţional, cea la Limba şi literatura română. În 1 iulie se desfăşoară proba scrisă la Limba şi literatura maternă, iar în 2 iulie proba obligatorie a profilului. Urmează o zi de pauză, iar în 4 iulie are loc proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultatele vor fi afişate în 7 iulie. Tot atunci, cei nemulţumiţi pot depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 11 iulie.

reporter: M. Hojda/ R. Popa
operator: G. Ştefăniţă/ M. Pop
editor web: C. Țenche