Sari la conținut

Punct de moral pe terenul vicecampioanei. ASA Târgu Mureş şi ACS Poli au remizat, 0-0

Cu o echipă mult schimbată făță de ultimele etape, formația lui Dan Alexa a tremurat serios în debutul partidei de pe terenul vicecampioanei. Gazdele au ratat patru ocazii uriaşe în mai puţin de cincisprezece minute. Jazvic l-a testat primul pe Kirschstein, în minutul 9. Golanski şi Pedro i-au urmat imediat exemplul, pentru ca, în minutul 22, Scutaru să respingă excelent un şut al lui Mureşan. La reluare, ocaziile au lipsit aproape cu desăvârșire. ACS Poli a avut doar două oportunități de a înscrie, pe contraatac. Cea mai mare, cea din minutul 65 a lui Bărbuț, care a irosit o pasă ideală a lui Goga. S-a încheiat 0-0, la capătul unui meci anost.

„Este un rezultat pozitiv, puţine echipe obţin puncte aici. Târgu Mureş e o echipă cu jucători experimentaţi, să nu uităm că au participat în Europa League. Referitor la meci, am avut în prima repriză şansă, în start, apoi eu cred că în repriza secundă am făcut un meci perfect tactic, puteam să şi înscriem în două rânduri pe contraatac", afirmă Dan Alexa, antrenorul celor de la ACS Poli Timişoara.

„Este un egal meritat, am luptat din primul minut, ne-am dorit mult mai mult decât în partidele trecute să arătăm că până acum am avut şi foarte multă neşansă. Am primit multe goluri din greşeli copilăreşti, dar astăzi echipa a jucat destul de bine şi cred că puteam câştiga pe final, când am avut nişte contraatacuri foarte bune", adaugă Ianis Zicu.

Alb-violeții intră din nou în teren, sâmbătă, pe teren propriu, împotriva celor de la CSU Craiova. Partida va începe de la ora 18:30 și va fi transmisă de Digisport 1.

Redactor: Claudiu Sav
Editor web: Călin Țenche