Sari la conținut

Ridicările auto, ilegale? La Timişoara, recuperarea maşinii costă 500 de lei

Motivarea acţiunii Avocatului Poporului
„(...) hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor sunt lovite de nulitate, întrucât stabilesc şi sancţionează contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere, domeniu reglementat de OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", arată Avocatul Poporului.

Mai exact, Avocatul Poporului susţine că sacţionarea şoferilor poate fi reglementată numai de Guvernul României şi nu de consiliile locale, aşa cum se întâmplă şi la Timişoara. Aici, dacă ai încurcat circulaţia, parcând neregulamentar, plăteşti 500 de lei pentru recuperarea maşinii.

”Abuziv”, - De ce spuneți asta? ”Ar trebui o amendă mai mică, e totuşi prea mică”,
”Destul de mult. Dar, dacă nu ar fi costurile mari altfel cum te înveţi?! Dacă plăteai 50 de lei atunci făceai la fel că își permiți, nu?”, spun șoferii.

La Timişoara, maşinile sunt ridicate numai atunci când încurcă circulaţia, sunt staţionate în staţiile, pe liniile de tramvai sau blochează accesul ambulanţelor ori a maşinilor de pompieri.

Reprezentanţii societăţii care ridică maşinile în oraşul de pe Bega spun că activitatea lor este perfect legală. ”Funcţionează după Codul Rutier, iar Poliţia Locală, prin regulamentul de funcţionare are acest drept de a ridica maşini”, explică Ionel Ursu, şeful Serviciului Parcări. - Avocatul Poporului susţine că este o activitate ilegală. Cum răspundeţi? ”Cred că este o confuzie”.

În anul 2014, firma a ridicat peste 700 de maşini pentru care a încasat 370.000 de lei, bani ce nu vor mai intra în visteria societăţii dacă Avocatul Poporului are câştig de cauză. Sesizarea lui va fi analizată de magistraţii Curţii Supreme în luna mai, iar decizia va fi definitivă.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: G. Ştefăniţă, M. Pop
Editor web: Călin Țenche