Ripensia și UTA continuă în Cupă. Echipele au avut câștig de cauză în urma recursului depus la FRF

Data publicării:
ripensia

În aceste condiții, timișorenii vor intra în iarbă chiar miercuri, de la ora 16:30, împotriva celor de la CS Ineu, așa cum stabilise inițial Comisia de Competiții din cadrul FRF.

„S-a soluționat cauza prin admiterea recursului pentru noi și rămâne rezultatul din teren, 6-1. Deci până la urmă o să jucați cu CS Ineu? Da, da, da... așa, mă rog așa am fost programați", spune Radu Ienovan - președinte CD Ripensia Timișoara.

O veste la fel de bună au primit și cei de la UTA Bătrâna Doamnă, care merg și ei mai departe în turul cinci al Cupei, în dauna celor de la CSM Lugoj. Arădenii urmează să joace, conform programării FRF, cu o altă divizionară secundă, Metalul Reșița, chiar mâine, de la ora 18.30. Decizie care nu i-a luat însă prin surprindere pe oficialii alb-roșiilor.

„Așteptăm o hârtie oficială din partea Federației pentru că nu vreau să fac toate programările pe mâine și totuși să se joace miercuri. Dar, 99 la sută jucăm mâine. N-am știut că ne programează mâine, dar am știut că vom continua în etapa următoare a Cupei", afirmă Codru Grădinariu - team-amanger UTA Bătrâna Doamnă.

Ripensia Timișoara și UTA Bătrâna Doamnă au făcut recurs la decizia prin care erau excluse din Cupa României după ce ambele efectuaseră câte patru modificări în meciurile cu FC Caransebeș și CSM Lugoj.

Redactor: Claudiu Sav
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri