Sari la conținut

Schimbări la vârful Prefecturii Timiș

Ieri, Cabinetul Cioloş pune în aplicare o sentinţă judecătorească definitivă și irevocabilă, din anul 2013, care îl plaseasză pe Băcală înapoi în fotoliul de prefect. Mircea Băcală aşteaptă din anul 2013 să fie repus în funcţia de prefect. 

„A fost necesară trecerea unei perioade de peste 2 ani şi schimbarea Guvernului pentru a se respecta o hotărâre irevocabilă. Exista pârghia executării silite, pârghie pe care clientul meu a hotărât să nu o facă. Adică ar fi fost de-a dreptul scandalos şi ruşinos să încercăm să punem în executare silită această hotărâre judecătorească”, a explicat Laura Martonosy, avocatul lui Mircea Băcală.

Procesul intentat de Mircea Băcală a început în 2012, imediat după ce noul Guvern Ponta l-a schimbat din funcţie şi l-a pus în loul său pe Eugen Dogariu. După un an de procese a venit şi sentinţa definitivă a Curţii de Apel Timişoara. Judecătorii i-au dat câștig de cauză  Băcală. Însă Cabinetul Ponta a refuzat să facă modficările. Acum însă:

„Guvernul a aprobat numirea lui Băcală Mircea în funcția publică de prefect al județului Timiș. Astfel, a fost pusă în aplicare decizia civilă, prin care Curtea de Apel Timișoara a dispus obligarea Guvernului României la emiterea unui act administrativ de repunere în funcția de prefect al județului Timiș a lui Băcală Mircea, urmare a promovării de către acesta a concursului desfășurat în septembrie 2009” - se arată în Hotărârea de Guvern.   

Prin același act administrativ, Eugen Dogariu devine subprefect al judeţului Timiş. Iar Zoltan Marossy, cel care a îndeplinit până acum funcţia de subprefect, îşi încetează temporar activitatea până la noi directive de la Executiv.  Până la această oră, niciunul dintre cei 3 înalţi funcţionari publici nu au comentat situaţia. 

Redactor: Caterina Ledrer