Sari la conținut

„Sfertul" de Cupă, mutat de la Timişoara

După ce Federația Română de Rugby a refuzat devansarea meciului cu Poli Iași, și adversarii s-au răzgândit și nu mai sunt de acord să vină la Timișoara pentru a disputa partida. În aceste condiții, meciul direct s-ar putea juca la Cluj.  

”Au spus că, sub nicio formă, nu vin la Timișoara. Cu toate că, acum o săptămână au fost de acord să vină, mâine, să joace la Timișoara. Nu știm cine... ce li sa spus, cum li sa spus, dar nu au mai fost de acord să vină la Timișoara. Chiar și cu două nopți de cazare plătite de noi, de exemplu ”, a declarat Attila Brosovszki, managerul echipei RCM Timişoara.

Amânarea partidei ar putea avea și efecte benefice pentru gruparea galben-albastră. Până miercurea viitoare, mai mulți jucători accidentați ar putea reveni la forma optimă.

Sosene Anesi, antrenor secund RCM Timişoara: ”Sunt anumite lucruri pe care nu le putem controla și trebuie să le acceptăm. Ne întoarcem la programul normal, ne antrenăm bine, astfel ca, miercuri, să obținem un rezultat pozitiv împotriva Iașului”.

Dacă FRR își va da acceptul, meciul dintre RCM Timișoara și Poli Iași se va desfășura pe 29 octombrie, de la ora 16, la Cluj.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: Mihai Pop
Editor Web: Răzvan Bulacu