Silvaşu de Jos, jud. Hunedoara: schelete de acum cinci milenii

Data publicării:
schelete

Prima descoperire a unor oseminte, în movilele de la Silvaşu de Jos, a avut loc acum 4 ani. ultima, chiar în aceste zile. ”Ne aşteptăm ca acest schelet să dateze, ca şi celălalt, din anul 3.000 înainte de Hristos. O descoperire similară a fost făcută în anul 2011, într-o movilă vecină”, afirmă Sorin Tincu, arheolog.

”Sunt primele morminte de acest tip din România şi din sud-estul Europei movilele cu manta de pământ, cu siguranţă este o descoperire foarte importantă”, spune Dragoş Diaconescu, arheolog.

Părți din scheletul descoperit acum vor ajunge la expertiză în Polonia. Arheologii sunt convinşi că analiza biochimică le va da dreptate şi va confirma faptul că scheletul e de acum 5.000 de ani. în plus, specialiştii au descoperit în movilele din sit detalii unice despre ritualurile de înmormântare.

”Ritualul înmormântării era unul foarte exact. Pe un rug erau arse ofrande şi vase, care erau acoperite cu pământ până se forma o movilă. Iar în movilă era îngropată, într-o cutie de lemn, persoana decedată”, ne-a explicat Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

Arheologii au săpat până acum în trei din cele 10 movile existente. Au descoperit că structura lor generală este identică, ele provin din aceeaşi perioadă istorică, însă interiorul diferă de la un tumul la altul.

”În două dintre cele mai mari avem în fiecare vase ceramice, un număr destul de mare, 16 în prima, 8 în a doua, iar într-o movilă mică am găsit doar un schelet uman, depus şi orientat est-vest, specific şi destul de asemănător cu scheletul uman descoperit în movila în care ne aflăm acum”, precizează Dragoş Diaconescu.

La încheierea şantierului arheologic, specialiştii îşi doresc că piesele, vasele şi scheletele găsite la Silvaşu de Jos să poată fi expuse publicului.

Reporter: Andrada Velciov
Operator: Tiberiu Mariş
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri