Sari la conținut

Sistemul energetic, îngenunchiat

Pentru a reduce din datorii, societatea a scos la licitaţie 22 de microhidrocentrale. Printre ele se numără şi cea din Timiş, de la Surduc. Preţul cerut, 1 milion de euro. Însă, nimeni nu este interesat pentru că investiţiile şi planurile fostului regim au fost abandonate de guvernarea capitalistă. 

În anii ’70, în zona lacului Surduc începea construirea barajului. De aici se asigură necesarul de apă pentru întreaga regiune, inclusiv Timişoara. Economi din fire, comuniştii s-au gândit să construiască şi o microhidrocentrală pentru ca apa scoasă din lac, atunci când debitul era prea, să nu se piardă. Aşa că, în anul 1984 se ridica microhidrocentrala, cu o investiţie de 25 de milioane de lei, pe vremea aceea.

„Planul comuniştilor era unul foarte bine gândit. Odată construită microhidrocentrala, ea ar fi trebuit să asigure energie pentru sectorul agricol. Era nevoie atunci de alimentarea sistemului de irigaţii pentru mai bine de 25.000 de hectare de teren cultivat. Şi tot microhidrocentrala de la Surduc urma să furnizeze electricitate pentru marii consumatori din zonă. Şi, vorbim despre fosta fabrică de cherestea de la Mănăştiur sau cea de oţet de la Margina" - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.

După anii ’90, totul s-a oprit. Acum, problema neprofitabilităţii este faptul că hidrocentrala porneşte numai atunci când nivelul lacului Surduc creşte şi este nevoie de scăderea lui. Ceea ce înseamnă că numai atunci se produce şi energie. Pentru a avea producţie, microhidrocentrala ar avea nevoie de o nouă alimentare cu apă. Comuniştii s-au gândit şi la acest lucru. Au început, în anii ‘80, construirea unui tunel care să acumuleze apă din amonte, din apropierea localităţii Luncani. Apa urma să ajungă la centrală şi astfel ar fi putut funcţiona tot anul. Galeria străbate 10 kilometri în subteran. Marian Rada este angajat al Direcţiei Apelor Române Banat din anii ‘70. A muncit atât la construirea barajului, cât şi a microhidrocentralei.

Îi făcut în proporţie de 90%. N-am mai fost demult pe acolo, dar mai e portalul de intrare în tunel, mai e de betonat. Nu s-o mai făcut nimic pentru că toate şantierele care s-au perindat pe aici or venit, or făcut organizarea de şantier, or lucrat vreo 3 luni, dar nu au mai fost bani de investiţii. Şi, atunci, or abandonat lucrarea, or venit alţii şi nu s-o mai făcut. Vreo 20 – 30 de ani”, explică Marian Rada.

Planul fostului regim a fost continuat şi de guvernarea de după Revoluţie. Însă, finanţările s-au oprit la scurt timp. Pentru lucrările nefinalizate, adică 10%, ar fi nevoie de aproximativ 80 de milioane de lei.

„Lucrările au fost sistate în urmă cu 14 ani. Au apărut alte priorităţi de finanţare. Bugetul avea posibilităţi limitate, bugetul de stat al României”, spune Dorin Regep, responsabilul acumulării Surduc.

Fără acest tunel, care să alimnteze microhidrocentrala, ea nu funcţionează decât de câteva ori pe an. Iar producţia de energie este una redusă.

„În primăvara lui 2015 o mers vreo 3 luni”, adaugă Rada.

Aşa că nu este de mirare că niciun investitor nu riscă să cheltuiască un milion de euro pentru a o cumpăra, microhidrocentrala fiind scoasă la licitaţie de Hidroelectrica. Iar starea ei este una deplorabilă. Buruienile au năpădit-o, iar despre modernizări nici nu poate fi vorba. Ultimele lucrări de reparaţii a avut loc în anul 1998.

„Trebuia să fie în funcţiune şi veselă, cum se spune. Nu-i mai nimeni. Şi atunci se miră că ăştia care n-au cu ce trăi fură. Vine aici ia nişte ulei şi îşi face bani de pâine. Păcat. Mare păcat. Nu se mai pune bază pe nimic”, mai povestește Marian Rada.

În ultimii nouă ani, microhidrocentrala a produs puţin peste 11.400 de megawaţi oră. În lei, producţia de energie de la microhidrocentrala Surduc în periaoda 2006 – 2014 este de 2,5 milioane.

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Dan Șoșdean