Sari la conținut

Sistemul inteligent de trafic, chinul şoferilor 

Mai mult, traficul se congestionează din cauză că o bandă de mers este mereu blocată din cauza utilajeloe şi a săpăturilor. Primarul, deşi a promis că va interveni, nu a făcut-o până acum.  Circulaţia pe străzile Timişoarei este un adevărat test de răbdare, nu doar la orele de vârf. De vină sunt lucrările de instalare a semafoarelor al căror rol este chiar  fluidizarea circulaţiei. Iar acolo unde a fost spart asfaltul, firma de construcţii nu repară ce a stricat.

„Lucrări făcute de mântuială. Au intrat pe ambele intrăni. Nu am pe unde să intru, trebuie să ocolesc un kilometru”, spune un șofer.

„Teribil, teribil. Traficul este infernal”, admite un alt participant la trafic.

„Şi-a bătut joc de Timişoara. Ne chinuim de ne iau toţi sfinţii prin oraşul ăsta cum mergem. Au rupt tot oraşul”, adaugă un alt șofer.

Nu este mai uşor nici pentru pietoni. Aceştia se plâng de mizerie şi de gropile lăsate în urmă, unele semnalizate corespunzător, altele mai puţin.

„Nu ştiu ce vor să facă, dar este foarte urât. Inestetic şi urât. Şi rămân lucrările neacoperite. Sunt periculoase pentru copii şi oameni în vârstă pentru că efectiv se împiedică, cad”, completează și un pieton.

„Mizerie, nu mai ai pe unde trece. Bine că nu  plouă că era şi mai mizerabil”, spune un alt timișorean.

„Nu prea bine. Este rău, pentru copii, pentru noi. Au făcut debandadă”, concluzionează un alt timișorean.

Reprezentanţii firmei de construcţii spun situaţia este aşa pentru că nu s-a putut opri circulaţia rutieră pentru lucrări.

„Vă comunicam faptul că lucrările se desfășoară în conformitate cu proiectul tehnic, procesul tehnologic și avizele obținute. Ele sunt condiționate de asigurarea circulației vehiculelor și pietonilor pe perioada desfășurării acestora. Ne cerem scuze fașă de cetățenii Municipiului Timișoara pentru disconfortul creat și îi asigurăm că facem tot posibilul să desfpșurăm lucrările în cele mai bune condiții”, transmite Laurenţiu Gherase, directorul de marketing al companiei.

Autorităţile au promis intervenţii... în zadar.

„În urmă cu o săptămână, primarul oraşului promitea că imediat după sărbători va trimite angajaţii firmei de construcţii din subordinarea municipalităţii să repare gropile apărute pe carosabil în urma lucrărilor. Nimic nu s-a întâmplat, iar acum conducerea din Primăria Timişoara refuză să comenteze situaţia” - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.

Proiectul sistemului de management al traficului prevede montarea de semafoare în 44 de intersecții, modernizarea a 90 de intersecții, montarea de 230 de camere de supraveghere în 134 de locaţii, dar şi amplasarea a 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu. Obiectivul este realizat prin fonduri europene, iar valoarea proiectului este de 25,6 milioane de lei. Termenul de implementare este 30 iunie 2016. 

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Adrian Ionescu