Spital încălzit cu radiatoare

Data publicării:
spital radiatoare

Saloanele pacienților, cabinetele asistentelor și chiar biroul directorului spitalului din Oravița sunt pline de aeroterme. Orașul din Caraș-Severin nu este racordat la gaz, iar centrala unității sanitare funcționează cu un combustibil petrolier. 

„Avem un program limitat în ceea ce privește programul centralelor termice. Ele merg dimineața, la prânz și seara. Noi consumăm 100 de litri pe oră și trebuie să vă imaginați că ar trebui să avem vreo 40 de tone. În general, pe lună, încălzirea ar costa un miliard de lei vechi”, explică Felician Fara, managerul Spitalului Oravița.

Cele mai multe dintre aerotermele care fac caldură în spital apartin unității sanitare, însa   pacienților li s-a permis să aducă radiatoare de acasă. Chiar și așa, oamenii sunt mulțumiți de sistemul de încălzire improvizat.

„Nu, nu e frig. E cald. Și la toaletă caloriferul e cald. E foarte bun”, spune un pacient.

„Nu mi-a fost rece. Și într-adevăr, dacă îmi este rece se poate pune o sursă de încălzire electrică”, este de părere un altul.

„Pe noi nu ne incomodează cu absolut nimic. Mai mult decât atât, și acasă folosim”, adaugă un pacient.

Modernizarea spitalului a costat două milioane de euro.   Chiar și așa, nu toate secțiile sunt folosite la capacitate maximă din lipsă de pacienți.  Compartimentul de Ginecologie, de exemplu, este utilizat în proporție de 30%, astfel că nu este încălzit în totalitate.

Întotdeauna am avut un asemenea program  pentru că mereu am propus primăriei să găsim o soluție viabilă pentru secolul XXI. Un alt gen de încălzire. Nici măcar pe lemne nu cred că este soluția cea mai bună”, completează managerul Spitalului Oravița.

Reprezentanții Primăriei Oravița de care aparține spitalul au, pentru moment, doar o singură soluție.

„Am alocat 50 de mii de lei pentru  cumpărarea a 20 de tone de combustibil pe care îl vom plăti cât de repede, în următoarele zile și spitalul va fi aprovizionat cu acel combustibil și căldura sperăm să nu mai fie după program”, precizează Lorena Ion, viceprimarul orașului Oravița.

Singura unitate medicală din Oravția are 280 de paturi și 240 de angajați.

Reporter: Angela Novăcescu

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri