Sari la conținut
News Alert

Stâlpi ca pe stadion, în piaţă istorică

Aşa arăta Piaţa Sfântul Gheorghe la începutul secolului XX. Iluminatul stradal era asigurat de corpuri discrete, din fier forjat, amplasate pe clădiri sau de stâlpi, dar cu globuri de sticlă. Acum, iluminatul se face cu stâlpi din inox, foarte strălucitori şi cu leduri. Un aspect modern, criticat aspru de timişoreni:

„Arată ca o parcare”. [Ce ţi-ar plăea să vezi?] Nu sunt peisagist sau arhitect, dar ceva mai negru, mai clasic, să zic...", spune un timișorean.

„De pe timp. Mai altfel, puţin cu fier. Decât aşa lucitori, ar fi fost mai frumos”, este de părere o altă locuitoare a orașului.

„Stâlpi istorici. Nu ştiu cum arată că n-am trăit pe vremea aia, dar trebuia să se uite în cataloage. Aşa parcă am fi pe şantier. Sincer”, adaugă un alt timișorean.

Piaţa Sfântul Gheorghe este una dintre cele mai vechi din Timişoara. Aici există mai multe clădiri monument istoric ridicate la începutul şi mijlocului secolului XIX. Arhitecţii spun că stâlpii din inox nu au ce căuta în acest spaţiu.

„Se pare că nu numai că nu s-a învăţat nimic, dar s-a perpetuat aceeaşi greşeală. Greşeală mă refer la amplasarea acestor stâlpi de stadion, din inox, care nu au nicio legătură cu spaţiul urban Piaţa Sf. Gheorghe. Nu ştiu ce legătură are inoxul. Se puteau pune stâlpi din fier forjat. În acest moment Timişoara nu are nimic în comun cu Mica Vienă”, explică Valentin Luca, arhitect.

Aceiaşi stâlpi au fost montaţi şi în Piaţa Libertăţii, care face parte tot din perimetrul centrului istoric al oraşului. Dacă atunci, primarul Timişoarei îşi exprima dezacordul, acum se abţine de la orice comentariu.

„De această dată reprezentanţii Primăriei Timişoara au refuzat să comenteze situaţia. Ne-au transmis însă că montarea acestor stâlpi nu a fost alegerea lor şi că ei au preluat proiectul de la fosta administraţie locală” - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.

Reabilitarea Pieţei Sfântul Gheorghe face parte din proiectul amplu de refacere a centrului istoric al Timişoarei. Valoarea sa este de 65,5 milioane de lei, din care 42 de milioane provin de la Uniunea Europeană. Lucrările trebuie finalizate până în 31 decembrie 2015.

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Adrian Ionescu