Sari la conținut

Studenţii UVT, în practică la companii

Este vorba despre un program inovativ, extracuricular, care se va desfăşura pe parcursul a trei ani de studiu, dar în afara orelor de curs. Proiectul urmăreşte ca, odată cu finalizarea studiilor universitare, studenţii să îşi poată completa abilităţile teoretice cu cele practice.

Rajesh Mişcă, director Edu for Life: „Este un program nonformal şi practică, care combină atât teoria învăţată în liceu cu practica din cadrul corporaţiilor. Aşadar, studenţii sunt mai bine pregătiţi pentru angajare şi pentru lumea corporatistă".

Programul este deschis tuturor studenţilor din Universitatea de Vest, indiferent de specializare. Tinerii se pot înscrie până în 15 noiembrie, la secretariatul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor.

„Suntem prima universitate din România în care se lansează acest proiect. El presupune integrarea, pentru început, a 500 de studenţi, pe o perioadă de trei ani, în diferite programe alternative de educaţie, astfel încât, la absolvirea facultăţii ei să aibă un set de competenţe şi aplicabilitate directă în ceea ce fac în companii, eliminând astfel timpul mort de adaptare, după trecerea de la studii la integrarea directă în câmpul muncii", a declarat rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

Studenţii sunt deschişi ideii de a activa în cadrul unei companii, încă de pe băncile facultăţii. Programul le-ar facilita, cred ei, integrarea ulterioară pe piaţa muncii: „Mi se pare o oportunitate pentru studenţi, să se dezvolte şi să-şi dezvolte abilităţile de a comunica cu restul oamenilor. Mi se pare o idee foarte bună", „Orice program este binevenit, intri în contact cu angajatorii, mai ales când mulţi studenţi nu-şi găsesc un loc de muncă după ce termină facultatea. Ăsta ar fi un plus pentru noi", „Având în vedere că e vorba de practică, mi se pare destul de avantajos. Momentan eu sunt în anul I, încă încerc să mă obişnuiesc şi să mă adaptez la multele programe de viluntariat şi altele care mi se oferă".

Proiectul va dura trei ani, iar de anul viitor programul ar putea fi preluat şi de alte universităţi din ţară.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: Tibor Alasu
Editor Web: Răzvan Bulacu