Succes la revenirea pe „Dan Păltinișanu”

Data publicării:
DSC 0106 -Emanuel-Titus-Iliesi

Spre deliciul celor aproximativ 5.000 de suporteri care au luat loc în tribunele stadionului și care s-au bucurat încă de la prima acțiune consistenă a alb-violeților, atunci când Marius Marin a deschis scorul, în minutul 11.

„Aici am copilărit, aici am început fotbalul și cu această ocazie îi mulțumesc domnului antrenor pentru că mi-a dat șansa să joc titular să demonstrez că merit să joc”, a spus, la final, marcatorul primului gol al timișorenilor, Marius Marin.

Replica hunedorenilor nu s-a lăsat așteptată, iar în minutul 21, Bogdan Bozian a profitat de un moment de neatenție al defensivei poliste, a scăpat singur cu Fișteag și a restabilit egalitatea. Elevii lui Sorin Brîndescu nu s-au pierdut cu firea, au continuat să atace cu răbdare, iar în minutul 29, după o acțiune în viteză pe banda stângă, Ghinescu a centrat în fața porții, de unde Birău a reluat în plasă. În actul secund, alb-violeții s-au jucat cu ocaziile, cu Vucea și Sulea în prim-plan. Însă ce n-au reușit jucătorii din avanposturi, a izbutit căpitanul Cristian Gălan – care a punctat, în minutul 89, după o centrare scăpată în față de tânărul Ciubotariu.

S-a văzut un anumit trac, o crispare, s-a văzut clar, mai ales la cei tineri”, a recunoscut Robert Cristian, unul dintre fundașii centrali ai Hunedoarei.

S-a încheiat 3-1 și ASU Poli mărește la patru puncte ecartul față de Metalurgistul Cugir, dar trebuie să fie atentă la Performanța Ighiu, echipă ce poate trece peste conjudețeni, cu un succes, astăzi, la Becicherecu Mic.

„Și eu le-am spus înainte meci că pentru astfel de partide merită să te pregătești și să te antrenezi și că acum e momentul în care trebuie să dai totul din tine pentru fotbal”, a declarat Sorin Brîndescu, antrenorul celor de la ASU Poli.

„Cred că a câștigat echipa care a fost mai pragmatică. Felicit echipa mea pentru atitudinea pe care a avut-o, cred că puțin noroc puteam să scoate un rezultat pozitiv astăzi”, a spus și omologul său, Mircea Alic jr.

ASU Poli va încheia seria de trei meciuri într-o săptămână, în weekend, când va evolua în deplasare, pe terenul celor de la Național Sebiș.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Adrian Ionescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri