Sari la conținut
News Alert

Târg ca în perioada interbelică, la Bocșa

La eveniment au luat parte crescători de animale, meşteri populari, dar şi maiştri bucătari, care au gătit preparate tradiţionale din Banat.

Brânzeturi bio, preparate din carne sau miere aşa cum numai bănăţenii ştiu să facă. De asta au avut parte locuitorii oraşului Bocşa care au trecut pragul târgului de toamnă din cartierul Neu Werk:

Producători din toate colţurile Banatului Montan au venit la Bocşa să îşi arate măiestria. Fie că vorbim despre cârnaţi de capră preparaţi după reţete vechi de sute de ani, fie că vorbim despre brânzeturi bănăţene, toţi producătorii s-au fălit cu preparatele lor.

„Brânza de oaie cu cheag natural, caşcavalul pe care numai io îl fa aşa cum ştiu eu”, spune Ion Catie, producător.

„Am venit la Târg cu cârnaţi de porc cu vită, miere de albine, salcâm, tei, brânza de capră. [Câţi ani au reţetele după care faceţi produsele?] Eu aşa le-am primit din tată în fiu. De la îi bătrâni le-am învăţat,. Aşa cum le facem acasă aşa venim cu ele pe piaţă”, povestește un alt producător prezent la târg.

„Eu am să vă recomand să încercaţi brânzeturile de la Fârliug. Avem un produs special – caş afumat de vacă, cum numai la Fârliug se face”, spune Pavel Nefir, directorul Camerei Agricole Caraş-Severin.

De la târg nu puteau lipsi maeştri în tăbăcitul pielii, care au scos la vânzare produse confecţionate manual. Primul evenimentul de acest fel organizat la Bocşa a avut loc în 1928.  

Reporter: Caterina Ledrer

Operator: Dan Petcu