Sari la conținut

Tel Verde pentru bicicliști


„Poliția Locală Timișoara, polițist local Pucioacă.

Bună ziua! Vreau să sesizez faptul că șase șoferi au parcat pe pista de biciclete din jurul stadionului Dan Păltinișanu”

„Bicicliștii care văd mașini parcate pe pista de biciclete pot sesiza acest lucru la un număr unic, creat special pentru ei. În cel mai scurt timp o echipă de polițiști va veni la față locului pentru a-i trage la răspundere pe șoferi” - Angela Novăcescu, reporter Digi24 Timișoara.

„Vă rog să faceți procesul verbal că mă grăbesc cu copilul la doctor”

Şoferii care îşi lasă maşinile pe pistele de bicicletă dau vina pe lipsa locurilor de parcare.

Numărul la care se pot face sesizări este funcțional de la începutul săptămânii. Bicicliştii pot sesiza non-stop problemele cu care se confruntă: de la mașini parcate pe piste, până la nereguli în trafic.

„Întotdeauna sunt destule incidente în trafic sau mașini parcate pe pistele de biciclete și cred că e okay să avem un număr la care să sunăm liniștiți și să nu deranjăm alte misiuni ale poliției locale”, spune un biciclist.

„Normal că voi suna dacă voi vedea, bineînțeles. Trebuie să fim corecți așa mi se pare normal”, este de părere un altul.

„Da, 913 e bun. Chiar am zis că dacă mai văd, chiar că sun”, mai explică un altul.

„Le-am promis că vom înființa un astfel de număr. El a putut fi înființat fără un efort considerabil din partea noastră, va fi gestionat în cadrul aceluiași dispecerizat și este o dovadă de respect față de bicicliști”, precizează Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

„De la începutul acestui an au fost aplicate peste 200 de sancțiuni atuovehiculelor care erau oprite sau staționate pe pistele destinate bicicliștilor”, adaugă Daniela Seracin, purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara.

Condofrm Codului Rutier, în cazul opririi sau staționării pe pista de biciclete, amenzile sunt cuprinse între 210 şi 525 lei.
 
Reporter: Angela Novăcescu
 
Operator: Dan Petcu