Termocentralele de la Mintia şi Paroşeni, de la minister la administraţiile locale

Data publicării:
termocentrale

Peste 17 mii de locuitori din Deva beneficiază în prezent de căldura şi apa caldă furnizate de termocentrala Mintia. Mai mult, curentul produs aici ajunge în sistemul energetic national. Edilul local este primul care-şi exprimă nemulţumirile.

”Trebuie făcut un studiu, un studiu pe care l-am discutat şi cu banca mondială şi îl aşteaptă, de restructurare şi de modernizare a acestei termocentrale. Să existe un buget, să nu mai exsite datorii, să nu mai existe probleme de mediu”, spune Petre Mărginean, primarul din Deva.

Preluarea de către primărie ar presupune un plan de restructurare şi de modernizare a termocentralei, dar şi o evaluare a costurilor. Apare apoi necesitatea unui referendum, atâta vreme cât Mintia aparţine adminstrativ de comuna Veţel, şi nu de Deva.

”Aşteptăm acel plan de restructurare, după care putem vorbi de referendumuri, de hotărâri de guvern, nu e aşa simplu să iei o termocentrală de pe azi pe mâine, cum zicea domnul ministru, mergeţi la Deva, faceţi referendum şi preluaţi termocentrala”, afirmă Petre Mărginean.

În Valea Jiului, 17 mii de oameni din Vulcan, Lupeni şi Petroşani beneficiază de agent termic de la termocentrala Paroşeni. Spre exemplu, în municipiul Vulcan, 30% din cei 30 de mii de locuitori sunt racordaţi la sistemul centralizat.

”Acest obiectiv ca să îl putem prelua noi, primăria nu poate să suporte cheltuielile cu un asemenea obiectiv. Dânsul poate să spună asta, că dânsul poate va mai fi un an ministru. Ce să facem cu ea? Să închidem, cum au închis minele? Nu se poate aşa ceva 00:04:43:18

Sincron: Adrian David, preşedinte CJ Hunedoara: 00:04:58:04: în niciun caz la ora actuală bugetele primăriilor din vale, indiferent că vorbim de municipii sau oraşe, nu îşi pot permite o cheltuială cu întreţinerea, nici nu mai vorbim de dezvoltarea termocentralei de la Paroşeni”, ne-a declarat Gheorghe Ile, primarul din Vulcan.

Pentru sindicaliştii din Complexul Energetic, măsura dispusă de minister este considerată o condamnare la moarte atât pentru sistemul energetic, cât şi pentru mineritul din Hunedoara.

”Cele 2 termocentrale vor ajunge cel mult CET-uri, una pentru Valea Jiului, alta pentru Deva, iar minele vor fi închise până în 2018”, consideră Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.

La cele două termocentrale lucrează în total peste 2.000 de angajaţi. Alţi 3.500 de oameni, care provin din minerit, sunt de asemenea salariaţi în cadrul actualului Complex Energetic Hunedoara.

Reporter: Andrada Velciov
Operator: Tiberiu Mariş
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri