Sari la conținut

Timişoara are doi campioni europeni la karate

Campionatul European de Karate s-a desfășurat în perioada 12-15 iunie la Verona. Trei copii au reprezentat Timişoara în competiţie, cel mai mare fiind Kevin Luca, de 12 ani. Acesta a reușit să învingă adversarii și s-a clasat primul la categoria sa. ”A fost foarte greu. M-am pregătit foarte mult. Concurenții au fost bine pregătiți. Am avut antrenamente grele, enervante, dar a meritat”, spune Kevin Luca.

Și Raul Olariu, de 10 ani, s-a clasat pe primul loc la categoria sa, după o luptă strânsă cu un adversar rus. ”Foarte greu, m-am pregătit mult și am lipsit și trei luni de la antrenamente și am reușit”, precizează Raul Olariu.

Cel mai mic dintre participanți este Franco Dzaka. Deşi are doar opt ani, s-a clasat pe locul 5 la campionaul european, iar trei dintre meciuri le-a câștigat cu 4 - 0. Este mulțumit de rezultat.”Fiind primul concurs al meu la un nivel așa înalt și sunt mândru”, afirmă Franco Dzaka.

Timişorenii au concurat cu sportivi din 27 de țări. În total, peste 1.500 de participanți la toate categoriile. ”În fiecare an, ei cresc și categoriile devin mai grele. Și atunci, trebuie să ne menținem antrenamentele, să ne menținem condiția fizică și să rămânem în vârf, astea sunt targeturile noastre”, precizează Alexandra Corbeanu, antrenor.

În total, România a obținut, la toate categoriile, nu mai puțin de 99 de medalii la concursul organizat în Italia.

reporter: Ioana Sapianu
operator: George Ștefăniță/ Dani Şoşdean
editor web: Călin Țenche