Timișoara câinilor maidanezi și a buruienilor

Data publicării:
maidanez prima

Din luna februarie, Timișoara nu mai are nicio firmă care să se ocupe de gestionarea câinilor fără stăpân. Contractul cu societatea de ecarisaj a expirat, iar de șapte luni autoritățile se chinuie să organizeze o nouă licitație. Demersul e greoi din cauza Legii eutanasierii, care a intrat în vigoare și apoi a fost revocată. Așa că acum, pe străzile Timișoarei, maidanezii se plimbă fără grija hingherilor, spre disperarea oamenilor: ”Aici este dezastru. Sunt peste 50 de bucăţi. Nu poate să vină omul de la lucru. De multe ori ies din casă să îi ajut cu parul ca să poată să treacă”, ”Mi-e teamă, cum să nu, mai ales în zonă, aici, e plin de câini”, ”Vin noaptea acolo şi latră”.

Nici în ceea ce privește întreținerea spațiilor verzi lucrurile nu stau mai bine. Contractele cu firma care se ocupa de aceste zone au expirat în iulie, respectiv septembrie. Muncipalitatea nu a reușit să găsească o altă societate care să gestioneze situația.

Unii timișoreni, mai gospodari, s-au apucat singuri să curețe și să întrețină locurile de joacă. ”Eu am pus canal cu apă, eu ud, eu amenajez zona verde. Inclusiv ce vedeţi aici am vopsit”, spune Gabriela Matei. - Gunoaiele le ia cineva? ”Noi. Noi strângem tot”.

”Săptămâna viitoare o să planific o ședință de Consiliu Local, în cadrul căreia consilierii să decidă tranșant, dacă mergem pe varianta că Horticultura întreține toate spațiile, dar, evident. nu la prețurile pe care le avea Horticultura, că n-o să luăm noi banii de la timișoreni, să-i dăm societății Horticultura după bunul ei plac sau dacă vom organiza o licitație”, a afirmat primarul Nicolae Robu.

Dacă reprezentanții Primăriei nu reușesc să se pună de acord cu firma aflată în subordinea Consiliului Local, parcurile din Timișoara vor rămâne ale nimănui şi pe viitor.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Adrian Hrișcu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri