Timişoara, în acorduri de jazz

Data publicării:
jazztm 4

A patra ediţie a JazzTM a dus muzica bună în trei locaţii diferite din oraş: Parcul Civic, Parcul Castelului, iar scena principală a fost plasată în Piaţa Victoriei. Pasionaţii de muzică bună au dansat şi au cântat ore întregi în faţa scenei principale. Au avut şi un motiv întemeiat. Goodgoodnotbad şi DeeDee Bridgewater  au fost câţiva dintre artiştii de renume, prezenţi la Timișoara.

Selecţia a fost făcută petru toate gusturile, dar respectând standardul calitativ dorit”, spune un spectator prezent la festival.

„E super fain. Muzica, adică artiştii... e fain. Ce mai!”, adaugă un altul.

„[Ce îţi place ţie la muzica jazz sau ce te face să simţi?] Starea pe care ţi-o dă. E elaxantă şi chill şi te binedispune pur şi simplu”, povestește un alt spectator. 

Înainte de show, celebra cântăreaţă şi compozitoare de soul jazz a stat de vorbă cu reporterii Digi24.

„Îmi place în mod deosebit acest festival pentru că, prin stilul său eclectic, reunește mai multe genuri muzicale, din mai multe locuri, iar eu cred că asta eate minunat”, a spus, pentru Digi24 Timișoara, Dee Dee Bridgewater. 

Devenit un eveniment cu tradiţie pentru oraş, festivalul internaţional de Jazz de la Timişoara este cunoscut pentru diversitatea artiştilor care urcă pe scenă.  

„Am încercat nu doar să aducem la fiecare ediţie, numai... eu ştiu,  monştrii sacrii ai jazz-ului, deşi deja mulţi dintre ei au fost deja la Timişoara la acest festival,  dar şi acele vedete care sunt în plină ascensiune, care crează noul jazz la nivel mondial”, a explicat Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

La cea de a patra ediție a festivalului au participat 20.000 de persoane.

Reporter: Mihaela Crețu

Operator: Dan Șoșdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri