Timișoara, în topul localităţilor din România cu cele mai mari credite contractate. Milioane de lei pentru susținerea proiectelor europene

Data publicării:
datornici

Capitala Banatului a contractat un împrumut de 112 milioane de lei de la Banca Mondială, chiar în acest an. Fondurile vor fi folosite pentru susținerea proiectelor europene care sunt în desfășurare în Timișoara.

„Timişoara nu este un oraş ultraîndatorat. Are o datorie absolut rezonabilă dacă o raportăm la bugetul Timişoarei. Timişoara, pe de altă parte, are cel mai mare buget, ca valoare, din ţară. Gradul de îndatorare, în momentul de faţă, este între 16-17% din bugetul local, din venituri proprii", precizează Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei

Și Consiliul Județean a luat un credit în această primăvară. Președintele instituţiei susține că împrumutul luat va conduce la bunăstarea locuitorilor din județ.

„Nu presupune sub nicio formă mărirea taxelor sau un alt mod de a simţi cetăţenii decât beneficiile pe care pot să le simtă. Ne-am asumat răspunderea pentru ce-am contractat şi sunt convins că beneficiile le vor simţi cetăţenii judeţului Timiş. În niciun caz alte costuri, alte impozite, alte împovărări de taxe", susține Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș.

Specialiștii în economie cred însă că aceste împrumuturi se vor răsfrânge, mai devreme sau mai târziu, asupra populației, sub forma unor biruri mărite.

„Este clar că cei mai afectaţi vor fi contribuabilii persoane fizice, în primul rând. Dar şi persoanele juridice. Impozitele şi taxele, în perioada următoare, vor creşte sau dacă nu vor creşte, datoria aceasta va fi rostogolită, cum se spune în economie, adică se va apela la alte împrumuturi tot pentru acoperirea datoriilor anterioare", ne-a declarat Mihai Mutașcu, prodecanul Facutății de Economie și Administrarea Afacerilor de la UVT.

În topul orașelor cu cele mai mari datorii, Bucureştiul conduce cu peste 2,2 miliarde de lei, urmat de Iaşi, cu aproape 410 milioane de lei, Cluj, Oradea şi Ploieşti.

reporter: Miodrag Hojda
operator: George Ștefăniță
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri