Timișoara metropolitană: linii de transport în comun extinse în afara orașului

Data publicării:
transport prima

Două localități practic lipite de Timişoara vor fi legate de oraş şi prin transportul în comun. Este vorba despre comunele Dumbrăvița și Ghiroda. Cu bani europeni, extinderea liniilor de troleibuz se va face în acest an. 12 milioane de lei reprezintă fondurile europene investite în prelungirea liniei de transport în comun.

„Pentru Ghiroda înseamnă mai aproape de Timișoara, mai rapid, sper că și mai economic, aici vorbesc din punct de vedere al biletelor și al costurilor unor călătorii, având în vedere că va fi un mijloc de transport electric care înlocuiește un mijloc de transport pe motorină“, precizează Vasile Cădariu, primarul Ghirodei.

Rețeaua de troleibuz 11 va fi extinsă cu 7 kilometri şi jumătate în afara Timişoarei, până la Ghiroda, iar lucrările vor începe săptămâna viitoare. „E foarte bine, foarte bine”, spun călătorii. – Credeți că o să circulați cu mijloacele de transport în comun? ”Păi, da cu ce?“, „Dacă urmează să vină troleul prin Ghiroda este foarte bine. Dar cu condiția să aibă stații și pe Calea Lugojului“, „Eu, una, nu sunt de accord. Pentru că va trece exact prin fața casei noastre. Asta înseamnă mai multe mașini, asta înseamnă să ai foarte mare grijă la copiii care vor ieși în fața casei și așa mai departe“.

Potrivit Primăriei Timişoara, pe noul traseu vor fi înfiinţate zece staţii noi. Mijloacele transport folosite vor fi electrice, pentru a proteja mai bine mediul înconjurător. „Strategia noastră a fost pe mecanismele financiare europene de a reuși să apropiem localitățile din zona suburbană a Timișoarei de Timișoara de a încerca să oferim servicii de calitate, asta însemnând transport public local printre altele“, ne-a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.

Odată finalizat proiectul finanțat din fonduri europene, aproximativ 4.000 de persoane vor putea circula pe noul traseu de transport public din Ghiroda spre Timişoara.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Adrian Hrișcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri