Timișoara: niciun loc liber la ”Lord of the Dance”. Spectatorii, cuceriţi de ritmurile irlandeze 

Data publicării:
lord-1

”Foarte multă mișcare, foarte mult ritm, foarte multă energie. Extraordinar!” Cei 36 de dansatori au făcut spectacol în adevăratul sens al cuvântului. Două ore le-a putut admira publicul mişcările perfect sincronizate.

Şi chiar dacă, pentru un bilet, timișorenii au plătit și 350 de lei, în sală nu a rămas niciun loc liber. Tichetele s-au epuizat cu o săptămână înainte de spectacol: ”Te simți în altă lume. Foarte frumos. Senzațional”, ”I-am mai văzut în Chicago, mai demult. De-aia am și venit acum”.

”A fost o seară extraordinară. În cabinele de schimb, toți dansatorii vorbesc de faptul că publicul a fost fantastic”, spunea Peter Mersey, managerul turneului.

”Am fost acum doi ani la Cluj, am fost impresionați de eveniment. Pe de-o parte, a fost cel mai tare spectacol de dans, sau nu numai spectacol, pe care l-am văzut și, de atunci, ne-am dorit și ne-am propus să îl aducem și la Timișoara. Și iată, la doi ani distanță, am putut să realizăm”, a afirmat Andrei Stănuș, organizator.

Vizita de la Timișoara face parte din turneul pe care trupa de dansatori l-a pornit în Europa.

reporter: Ioana Sapianu
operator: Cosmin Pîrlogea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri