Timișoara, oficial  în cursa pentru Capitală Culturală Europeană

Data publicării:
timisoara capitala 1

Din punct de vedere cultural, Timişoara se mândreşte că este singurul oraş din Europa cu trei teatre de stat în trei limbi diferite – maghiară, germană şi română.

„Teatrul German de stat este una dintre cele patru intstituíi culturale din clădire, fapt unic în Europa, este o conviețuire asupra căreia nici nu mai medităm foarte mult pentru noi este de 63 de ani ceva de la sine înțeles”, spune Lucian Vărșăndan, directorul Teatrului German de Stat Timișoara.

Timişoara pierde însă atunci când vine vorba de cinematografe. Pe lângă multiplexul de la mall mai există doar un singur cinema în județ. În schimb, capitala Banatului a punctat în ultimii ani la festivalurile organizate. JazzTm, Plai, Revolution Festival, Ceau Cinema şi Festivalul Internaţional de Teatru au ridicat ştacheta evenimentelor organizate în oraşul de pe Bega.

„Dacă la JAZZ Tm bugtul este undeva la 150 e mii 160 de mii de euro, la Revolution e undeva la trei sute de mii de euro, la Art Encounters sumele din zona privată sunt semnificative șia colo câteva sute de mii de euro”, explică și Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.

„Plai e dovada simplă și frumoasă că Timișoara ca și comunitate să vină împreună și să facă ceva nu numai pentru ea însăși ci și pentru restul țării și chiar pentru regiune”, adaugă Andreea Tako, organizator Festivalul „Plai”

În afara evenimentelor, Timişoara nu reprezintă însă, cel puţin pentru moment, o atracţie pentru turişti. Practic, cei mai mulţi călători vin aici pentru afaceri sau cumpărături. Dacă le permite timpul, cei mai mulți vizitează piețele din centrul orașului.  

„În general sunt foarte mulți turiști care vin în interes de bussines în Timișoara. Sigur că la o prim ăvedere turiștii merg să vadă pe dinafară clădirile și frumusețile din orașul nostru. Pentru cei care au mai mult timp la dispoziție le recomandăm să petreacă un timp și la Muzeul de Artă”, precizează Gabriela Petcana, managerul unei agenţii de turism.

Un avantaj în atragerea turiştilor ar putea fi reprezentat şi de conexiunile bune, mai ales cu exteriorul. Timişoara e legată prin autostradă de Viena, Budapesta şi Bratislava, unde se poate ajunge mai repede decât la Bucureşti. În plus, aeroportul asigură legături cu marile oraşe din Europa, însă  pată neagră este gara oraşului.

„Este curată pentru o gară, dar nu sunt toalete. Toaletele arată foarte rău, acelea nu sunt toalete”, spune un turist.

Candidatura Timişoarei pentru titlul de capitală culturală europeană presupune însă şi investiţii.

„Am alocat acum 20 de milioane de euro numai pentru susținerea programelor culturale în următorii ani sunt apoi peste 100 de milioane de euro dedicați infrastructurii orașului”, declară Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Timișoara se află în competiția Capitală Europeană a Culturii alături de București, Cluj-Napoca, Iași, Craiova și Arad.

Reporteri: C. Ledrer, A. Novăcescu, V.Ungar

Operatori: A. Marina, D. Șoșdean, A.Ionescu






Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri