Timișoara Saracens atacă finala Cupei Regelui. Bănățenii întâlnesc vineri, acasă, Universitatea Cluj

Data publicării:
saracens

„Urmează una dintre cele mai importante perioade din istoria clubului nostru. În următoarele 4 luni ne dorim să jucăm 3 semifinale, 3 finale și 4 meciuri internaționale. Ar trebui să avem 10 meciuri, 10 victorii. Timișoara vrea să fie o echipă de nota 10!", precizează Dușan Filipaș, vicepreședintele celor de la Timișoara Saracens.

Timișorenii nu se vor putea baza pe cei opt jucători convocați la națională, pentru Cupa Mondială din Anglia, dar chiar și așa nu se gândesc decât la victorie în duelul cu clujenii.

„Sunem foarte mândri și ne simțim privilegiați să reprezentăm orașul în această semifinală. Trebuie să înțelegem că vom avea un meci greu. Nu există loc de greșeli așa că trebuie să evoluăm bine pentru a învinge Clujul", spune Grainger Heykell, antrenor la Timișoara Saracens.

„Un meci greu, pentru că nu trebuie să îi subestimăm, având în vedere că am câștigat în campionat împotriva lor și în meciurile amicale. Trebuie să intrăm foarte hotărâți și concentrați pe ce avem de făcut!", este opinia lui Vasile Rus, căpitanul bănățenilor.

Semifinala dintre Timișoara Saracens și Universitatea Cluj se dispută vineri, de la ora 17:30, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu" din Ronaț. În cealaltă semifinală stau față în față, la Sibiu, Știința Baia Mare și CSM Olimpia București. Ultimul act al competiției desfășurate sub înaltul patronaj al Casei Regale este progrmat pentru 12 septembrie, la București.

Reporter: Claudiu Sav
Operator: Andrei Marina
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri