Timișoara Saracens, deplasare în Germania

Data publicării:
saracens heidelberg

Campioana României ia mâine drumul Germaniei, pentru primul meci oficial din 2016. Bănățenii evoluează împotriva celor de la Heidelberger Ruderklub, în ultima partidă din faza preliminară a Challenge Cup. Indiferent de rezultat, „sarazinii” sunt deja calificați pentru baraj.

„Heidelberg își joacă calificarea. Dacă ar obține o victorie ar fi și ei calificați în fața celor de la Rovigo și sunt convins că ne așteaptă un meci foarte foarte foarte greu”, precizează Dușan Filipaș, vicepreședintele Timișoara Saracens.

„Știm că suntem calificați deja, nu mai există atâta presiune, într-adevăr, dar vrem să menținem ritmul ridicat și standardele de până acum”, spune și Grainger Heykell, antrenorul celor de la Timișoara Saracens.

Grainger Heykell nu se va putea baza pe trei jucători pentru jocul din nord-vestul Germaniei.

„Stelian Burcea nu este încă refăcut după ruptura musculară, deci nu vom risca cu el în acest joc având în vedere că avem un sezon lung în fața noastră. Mădălin Lemnaru s-a lovit și el la genunchi, la antrenamente, deci nu ne vom baza nici pe el, în vreme ce Stephen Shannon s-a lovit la umăr”, a adăugat Heykell.

Heidelberger Ruderklub e un nume important pentru istoria rugby-ului din Germania. Chiar dacă sportul cu balonul oval nu se bucură în această țară de o largă popularitate, clubul din nord vestul Germaniei este unul din cele mai vechi și are în palmares 12 titluri de campioană, cinci dintre acestea obținute, consecutiv, din 2010.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Șoșdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri