Timișoara Saracens, în Challenge Cup. Rugbiștii au de trecut de două faze pentru a ajunge în runda principală

Data publicării:
saracens-1

Bănățenii vor avea de parcurs un drum lung pentru a ajunge în faza principală a competiției continentale. Vor evolua mai întâi într-o grupă preliminară, apoi într-un baraj de calificare. Meciurile sunt programate să debuteze în luna noiembrie și se vor întinde pe durata a trei luni.

„Această decizie care a fost luată ieri reprezintă o încununare a eforturilor depuse de echipa noastă în ultimii ani și, de ce nu, să spunem și de recunoașterea performanțelor obținute de Timișoara și a valorii la care se ridică rugby-ul pe care îl practicăm la Timișoara”, spune Dușan Filipaș, vicepreședintele celor de la Timișoara Saracens.

Timișorenii pregătiți de Granger Heykell fac parte dintr-o grupă în care se regăsesc Rovigo Rugby Club și Viadana Rugby Club – ambele din Superliga italiană, respectiv Grupo Desportivo Direito Lisabona, din Portugalia. Dacă vor trece mai departe, rugbiștii bănățeni vor trebui să mai dispute și un baraj de calificare, tur-retur, împotriva celor de la Rugby Calvisano, din Italia, sau a celor de la Yenisey Krasnoyarsk, din Rusia.

„Ne dă o șansă să ne testăm forțele împotriva unor adversari care sunt în topul campionatelor pe care le reprezintă. Va fi o provocare deosebită”, precizează Granger Heikell, antrenor la Timișoara Saracens.

Mai mult decât atât, Timișoara Saracens va înscrie o echipă și în campionatul intern Under 20, care va începe, de asemenea, în toamna acestui an. Echipa va fi pregătită de Cosmin Cioriciu și există deja un nucleu de jucători, unii crescuți în propria pepinieră, alții transferați de la Iași, Năvodari și Focșani. Liderul echipei va fi Alexandru Iștoc, care la 18 ani a și debutat în echipa mare, în duelul din Cupa Regelui, de sâmbăta trecută, cu Dinamo București. Jucător de bază și în Naționala U18, Iștoc va beneficia, în toamnă, de o perioadă de pregătire în Anglia, alături de Saracens Londra.

„Cu siguranță va fi o experiență frumoasă, care mă va ajuta să înțeleg mai bine rugby-ul profesionist”, este opinia lui Alexandru Iștoc, de la Timișoara Saracens U20.

Timișoara Saracens va reveni în iarbă pe 15 august, pe terenul celor de la CSM Olimpia București, în ultima etapă a fazei grupelor Cupei Regelui.

Reporter: Claudiu Sav
Operator: Andrei Marina
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...