Tradiţia bănăţeană, la Târgul Meşteşugarilor. 77 de artizani îşi expun produsele la eveniment

Data publicării:
traditie prima

”O ie adevărată se coase într-o iarnă întreagă. Sau dacă eşti femeie harnică şi coşi în fiecare zi, poţi să coşi o ie într-o lună”. Adevărate minuni ies din mâinile Despinei Bălteanu, care a adus la Timişoara portul tradiţional al Banatului de munte, pe care îl lucrează după modele bine-păstrate de la bunici. O moştenire care, pusă în practică, ajunge să se vândă la preţuri apropiate de produsele de lux, la târgul de anul acesta.

”Produsele pe care le vând eu nu au deschidere în ochii oricui. Trebuie să ai educaţie esetică şi patriotism în tine să porţi o ie. Preţul unor ii depinde de complexitate modelului. Poate porni de la 120 până la 600”, spune Despina Bălteanu.

Alţi meşteşugari au încercat să îi atragă pe timişoreni cu produse culinare făcute chiar în propriile gospodării, după reţete moştenite din generaţie în generaţie. Este şi cazul lui Dănuţ Beg, care şi-a adus bucatele din comuna Fîrliug, din judeţul Caraş-Severin: ”Avem dulceţuri, avem diferite sortimente de zacuscă, avem salate de ciuperci. Aici sunt produse obţinute din produse tradiţionale pe care le-am preluat de la părinţi, de la bunici, de la înaintaşii noştri şi pe unele le-am mai perfecţionat”.

Iar vizitatorii târgului n-au rezistat tentaţiei de a gusta din merindele tradiţionale: ”Le-am şi gustat că deja sunt plină, cum s-ar spune, şi mi-au plăcut foarte mult”, ”Am găsit multe lucruri interesante, deja am mâncat, sunt sătul. Am şi cumpărat, după cum se vede”, ”Totul este frumos şi bun şi bine că ne întoarcem în timp”.

Târgul face parte dintr-o campanie de promovare a meşteşugarilor şi artizanilor din mediul rural.

”Încercăm să arătăm publicului ţintă din regiunea noastră că pot face şi altfel de ieşiri şi altfel de practici de a-şi petrece timpul liber, atât în ajunge într-o gospodărie ţărănească pentru a degusta un produs autentic, cât şi să viziteze locuri şi zone frumoase”, precizează Octavian Culda, organizatorul evenimentului.

Târgul Meşteşugarilor poate fi vizitat până sâmbătă, la ora 16:00. În cadrul evenimentului de la Centrul Regional de Afaceri, timişorenii vor mai putea lua parte la ateliere de învăţare a practicilor tradiţionale şi la spectacole folclorice.

Reporter: Corina Sfia
Operator: Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri