Trei milioane de lei pentru reabilitarea clădirilor istorice din Timișoara

Data publicării:
cladire

Aceasta este prima clădire istorică privată, reabilitată cu bani de la bugetul local. Vor fi reparate fațadele clădirii, șarpantele și acoperișul imobilului.

Un milion de lei a primit asociaţia de locatari de la municipalitate pentru lucrări. Proprietarii vor returna, în tranşe egale, pe o perioadă de 10 ani, 80% din aceasta sumă. „Sumele sunt prevăzute în bugetul local. Din punctul nostru de vedere, dacă vom avea pentru această cerere de proiecte ne-am bucura să putem să cheltuim acești bani, dacă nu, programul nu este unul care să se desfășoare doar în 2014. El va continua în următorii ani", spune Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

Cererea este mare. Timişoara are aproape 14.000 de clădiri istorice care necesită să fie reparate. Tocmai de aceea, cred proprietarii, procesul de selecţie a dosarelor şi de obţinere a avizelor necesare pentru reabilitarea imobilelor ar trebui accelerat. Şi pentru că banii de la bugetul local sunt insuficienţi, autorităţile ar mai putea accesa fonduri europene, spun oamenii. „Ar trebui să se miște mai repede și cu responsabilitate", „Ar trebui un pic mai repede, pentru viitorul copiilor noștri. Avem foarte multe clădiri ce ar trebui renovate, dar în funcție de fonduri și, în funcție de cât de bine se mișcă în Uniune, pot accesa fonduri europene", „Dacă e vorba de clădiri istorice, atunci mie mi se pare ca Ministerul Culturii să refacă aceste clădiri din fonduri special destinate", afirmă Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

Dosarele asociaţiilor de proprietari, care doresc să primească fonduri pentru reabilitarea clădirilor istorice, pot fi depuse la sediul Primăriei până în 20 noiembrie.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: Adrian Hrişcu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri