Tunurile imobiliare, în tur la Timișoara

Data publicării:
turul tunurilor imobiliare


„Cea cu turnuleț și cu piscină interioară e a lor. Asta-i a lor, asta de aici au apartamente, pe stradă uitați aceea e a lor, următoarea e a lor...”, explică ghidul ineditului tur.

Cu greu găsești în centrul Timișoarei o vilă din perioada interbelică ce nu aparține unui clan de rromi. De altfel, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu o dată au ridicat documente din primărie, tocmai pentru că există suspiciuni cu privire la felul în care au fost vândute unele imobile din  oraş. Au aflat detalii despre ele 30 de oameni care au făcut, sâmbătă, un tur al celor mai mari tunuri imobiliare din Timişoara.

„Declarate sunt 144, dar nedeclarate depășește undeva la 200 [...] toate cam în zona centrală”, spune Alina Stoia, arhitect.

Și, cum orice obiectiv turistic are istoria sa, și tunurile imobiliare ascund poveşti cu funcționari publici și conflicte de interese. Vila de protocol a lui Nicolae Ceușescu, de exemplu, a ajuns să îl aibă ca acționar majoritar pe omul de afaceri Ovidiu Tender, condamnat recent la 12 ani şi şapte luni de închisoare cu executare pentru înşelăciune şi spălare de bani.

„Consiliul Județean o administra printr-un SRL, acel SRL s-a ascociat cu firmma lui Tender și au fost de acord Consiliul Județean să modifice statutul firmei din SRL în societate pe acțiuni, o chestie foarte simplă”, completează Stoia.

Obișnuiți ca la tururile cu autocarul să asculte un ghid turistic, oamenii au fost, şi de această dată, ochi și urechi ca să afle cum s-au pierdut clădirile de patrimoniu.

„Țiganii... e un lucru cunoscut pentru timișoreni. Să vedem ce alte tunui sunt”.

„Este un tur mai puțin obișnuit care... este însă binevenit”.

„Am ales să fac acest tur pentru că m-am săturat să văd tot felul de clădiri cu importanță pentru țara noastră, să fie ocupate de tot felul de oameni care nu au nicio legătură și le distrug”.

Tururi ale marilor tunuri imobiliare au avut loc și în Iași și București.

Reporter: Vlad Ungar

Operator: Adrian Ionescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri