Sari la conținut

Un model de succes. Absolvenții Școlii profesionale germane au primit contractele de muncă 

Cei 14 tineri pot fi dovada că a fi absolvent de școală profesională nu înseamnă să fii mai prejos decât elevii de liceu. Dimpotrivă. Alin Ciucle, un băiat de 19 ani, a renunțat în 2012 la liceu pentru a face parte din clasa profesională de electricieni. Acum este tehnician electronist la o firmă din domeniul automotive, are propriul birou, iar pentru munca depusă primește un salariu brut de 2400 de lei lunar.

”Este foarte bine pentru început, ținând cont că greu găsești un loc de muncă în România și greu găsești un salariu bun. Reușesc să mă întrețin și să mai fac și una alta pe acasă. Pe lângă cum am fost și cum sunt acum, sunt mult mai reponsabil”, spune Alin Ciucle.

În fiecare zi, munca lui constă în crearea de dispozitive de testare, lucru pe care l-a învățat în timpul orelor de practică făcute în anii de școală. Cei care l-au instruit în anii de studiu, sunt acum colegii lui de muncă. Cu toţii susțin că Alin este deja un om de bază.

”Alin a evoluat într-un mod spectaculos. A făcut un progres vizibil, în special pe partea perioadei de practică pe care a făcut-o tot în cadrul echipei. Alin cred că este o poveste de succes și ar trebui să încurajeze cât mai mulți elevi să facă acest lucru”, spune Grațian Decun, coordonator.

Dacă Alin Ciucle face parte din prima generație de 17 absolvenți, pe urmele lor vor călca mulți alții, spun dascălii. În acest an școlar, alte două astfel de clase au fost înființate. 56 de elevi au fost înscrişi și în următorii 3 ani își vor însuși noțiunile meseriei de electricieni și electromecanici. ”Presupune un constract semnat între școală, elev, părinte și agent economic, care presupune are anumite clauze. În măsura în care elevul se supune acestor clauze, care nu sunt greu de realizat, va primi un contract de muncă pe perioadă nedeterminantă la compania la care a optat să își desfășoare perioada de practică”, ne informează Patricia Pisano, directorul Colegiului Tehnic „Regele Ferdinand I".

Intenția autorităților, dar și a companiilor, este de a crea o școală profesională de sine stătătoare, unde elevii să poată alege din mai multe specializări. ”An de an încercăm să atragem cât mai multe companii în acest sistem. În acest moment suntem patru companii. Vrem să avem și cât mai multe școli care se implică”, afirmă Christian von Albrichsfeld, director cercetare - dezvoltare la i companie din domeniul automotive.

”În momentul în care agenții economici vor reuși să aibă o viziune de ansamblu alături de primărie și prefectură, se pot concentra toate clasele de profesionale de la diferite instituții într-una singură și atunci să avem o școală profesională”, precizează Stelian Fedorca, consilier al Ministrului Educației.

Proiectul Școala Profesională Germană a luat naștere în 2012, când o primă clasă a fost înființată în regim de doi ani. Ulterior proiectul s-a extins pentru mai multe specializări, dar și pentru o perioadă de trei ani de studiu, considerată de companii optimă pentru a-și pregăti noii angajați.

Reporter: Raluca Popa
Operator: George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche