Sari la conținut

Un singur fotoliu de primar, doi câștigători


„Una din cele mai strânse bătălii a fost cea pentru scaunul de primar al comunei Șag unde un singur tur de scrutin nu a fost suficient pentru departajarea candidaților” - Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

Astfel că dintre cei 7 candidați, doi au adunat același număr de voturi

„Am trăit momente dificile până dimineață, am ajuns de la agonie la extaz, de la extaz la agonie, din nou de la agonie la extaz”, explică Flavius Roșu, candidatul PSD la Primăria Șag. 

„Au fost 387 de voturi pentru mine candidatul PNL și 387 de voturi pentru candidatul PSD. S-a ajuns la două tururi, acum dacă a fost duminica orbului, acum sper ca în duminica Rusaliilor să fie mult mai bine”, spune și Daniel Precup, candidatul PNL la Primăria Șag.

Sunt uimită, sunt de 45 de ani de zile în comuna asta, niciodată nu s-a întâmplat așa ceva. Acești candidați indiferent care au fost ei să iasă 0-0”, spune o localnică.

„Mi se pare un lucru straniu, un lucru ciudat, zic eu că a fost corect, nu cred fraudă sau altceva”, admite un alt locuitor al comunei.

„Campania... să o suportăm nu avem ce face decât să mergem în turul II”, adaugă un alt locuitor din Șag.

Asfel, la Șag campania electorală va continua și în următoarele două săptămâni.

„Alte buletine de vot, de fapt un singur buletin de vot cu doi candidați, dar rămâne în funcție biroul electoral și biroul electoral de circumscripție”, a precizat Mircea Băcală, prefectul județului Timiș. 

În comuna Șag au votat 1 755 de persoane, iar prezența la vot a fost de 61,4%. Cel mai probabil al doilea tur de scrutin se va desfășura în 19 iunie, chiar în duminică Rusaliilor. 

Reporter: Vlad Ungar

Operator: Adrian Ionescu