Sari la conținut

Unitatea sanitară din Ciacova, spitalul nimănui

La aproape patru ani de la închiderea unităţii sanitare, clădirea şi aparatura medicală stau nefolosite şi se degradează continuu. Înainte de închidere s-au făcut investiții. S-au pus geamuri termopan, s-a zugrăvit, s-au amenajat cabinete.

Aparatul de radiologie zace acoperit de praf şi de pânze de păianjen. Asta pentru că, de patru ani, nu mai este utilizat. Tocmai de aceea, autorităţile locale vor să îl doneze unui spital din Timişoara pentru ca investiţia, de 250.000 de euro, să nu fie una inutilă.

Cei peste 5000 de locuitorii din Ciacova și din satele aparținătoare simt lipsa unui spital. Cei care au probleme de sănătate pe care medicii de familie nu le pot rezolva, vin la Timişoara pentru îngrijiri.

Reporterul Digi24 Timişoara a cerut părerea localnicilor:
"A fost secţie de chirurgie. A fost maternitate. Aici am şi născut. Când e un caz grav, una este să duci un om bătrân la Timişoara şi una să-l duci la Ciacova. Spitalul ar trebui redeschis".

"Avem nevoie de un spital şi ar trebui să ne sprijine cei de sus. Să avem din nou spital, să nu mergem până la Timişoara. Este oraş şi avem nevoie de spital".

"E cam rău pentru că sunt bătrâni, nevoiaşi. Avem o salvare. Trebuia refăcut, dar văd că pe nimeni nu interesează".

După închiderea spitalului, în Ciacova a rămas un centru medical de permanenţă care funcţionează însă numai după ora 20:00, în timpul săptămânii, şi de la ora 8 la 20 în weekend. O mână de medici care au rămas în oraş vin şi în timpul lor liber ca să-i ajute pe oameni. Prea multe nu pot să facă, însă.

"Suntem doi colegi care suntem din Ciacova, mai stăm şi peste zi, mai ajutăm şi în afara orelor. Restu… ce putem face. Mai mică chirurgie, mai un consult, mai un eco, mai un EKG. Omeneşte ce putem face, dar suntem şi noi oameni", spune Sava Panin, medic de familie.

Timp de patru ani, Ministerul Sănătății a dat asigurări continue că fostul spital va fi transformat într-un centru modern pentru bătrâni. În lipsa banilor, autoritățile locale sunt legate de mâini.

Răzvan Ghera, viceprimarul oraşului Ciacova:
"- De când s-a închis până acum am încercat să îl conservăm, dar este greu din cauza igrasiei şi a infiltrării apei.
 - Ce a făcut Ministerul?
 - Nu a făcut nimic pentru crearea unor spaţii pentru ducerea bătrânilor în partea acesta, lăsând totul în subordinea  Consiliului Local".

Spitalul din Ciacova a fost construit chiar de loclanici și a funcţionat 76 de ani. Din 2010, clădirea se degradează pe zi ce trece, iar Guvernul şi Ministerul Sănătăţii par că au uitat de promisiunile făcute atunci.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator: Dan Şoşdean
Editor Web: Răzvan Bulacu