Sari la conținut

Universitățile riscă să rămână fără „materie primă”

Numărul mai mic de candidați care se înregistrează la facultățile din Timișoara face ca obţinerea unui loc bugetat să nu mai fie un obiectiv greu de atins. Dacă pentru instituţiile de învăţământ superior acest lucru înseamnă venituri mai mici, pentru tinerii care vor să urmeze cursuri universitare, vestea este îmbucurătoare:

„Candidații nu sunt foarte mulți, este un lucru îmbucurător pentru noi. Șansele sunt foarte mari și sperăm să intră. [Crezi că o să prinzi un loc bugetat?] Da, media o am destul de bună, chiar cred că am șanse mari”, spune un candidat.

„Este în avantajul meu că este concurența mai mic deoarece pot să intru mai ușor pentru că sunt foarte multe locuri. În anii anteriori au fost foarte mulți concurenți, iar acum este foarte ok”, spune un alt liceean.

„Îs șanse mai mari de intrat, îs șanse mai mari la o bursă și poate pe viitor la un master să intri pe numărul locurilor disponibile”, adaugă un alt candidat.

Agenții economici resimt din plin, şi ei, scăderea numărului de absolvenți. Aria de selecție a viitorilor angajați se reduce, iar gradul lor de pregătire scade. Angajatorii sunt obligați să investească în programe de pregătire suplimentare.

„Da, există aceste concluzii și la noi, că cei care se prezintă la interviuri sunt din ce în ce mai puțini și tocmai de aceea sunt programele de care am vorbit mai devreme, pentru a deschide mai mult spectrul de candidați pentru pozițiile vacante”, precizează Cătălin Găletușe, director grup retail al unei bănci.

Conducerea Universității de Vest a identificat câteva soluţii pentru a nu pierde fonduri: scăderea numărului de locuri finanţate de stat și creșterea alocării bugetare per student.

„Cred că în ceea ce privește mediul universitar, o măsură ar putea fi ca și acești bani puțini pe care îi primim la universități, să fie mult mai bine alocați. Și atunci din cele 62.400 de locuri bugetate la nivel național, dacă le-am reduce gradual, să spunem 40 de mii sau 50 de mii astfel încât alocația pe student să fie mai mare cred că universitățile mari, performante ar putea fi ajutate”, explică Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.

Pe de-altă parte, obținerea unei diplome de licență nu este obligatorie pentru toţi absolvenţii de învăţământ liceal.

„Poate ar trebui să îi consiliem în așa fel încât să ajungă spre învățământul profesional, nu toți copiii noștri sunt pregătiți să ajungă cu o diplomă de Bacalaureat în mână”, susține Aura Danielescu, inspector școlar general Timiș.

Universitățile de stat din Timișoara au scos la concurs circa 5.000 de locuri bugetate în această primă sesiune de admitere la facultate. 

Reporter: Alexandra Marian

Operator: Dan Petcu