Sari la conținut

UTA Bătrâna Doamnă, victorie cu CS Ineu. După ultimul fluier au avut loc incidente

Arădenii au deschis scorul repede, în minutul 5, după o fază prelungită de atac finalizată de Chindriş cu un şut de la 25 de metri. În ciuda ocaziilor la ambele porţi, scorul a rămas nemodificat până la final.

Ineul a forţat egalarea în ultimele zece minute, dar atacanţii oaspeţilor nu au putut să treacă de apărarea bine organizată a UTA-ei.

Spectacolul sportiv din teren a fost stricat însă de incidentele petrecute după ultimul fluier, atunci când doi jucători ai UTA-ei au încercat să ajungă în tribune, să-şi regleze conturile cu spectatorii care i-au apostrofat tot meciul. Scandalul a fost însă oprit la timp de intervenţia oficialilor clubului.

UTA Bătrâna Doamnă și-a învins rivala din judeţ. Arădenii au trecut cu scorul de 4 - 1 de Naţional Sebiş 

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche