Sari la conținut

Vaporetto pe Bega, mai aproape de realitate

Prima ofertă a Primăriei Timișoara presupunea cumpărarea a şapte vaporetto cu 4,5 milioane de lei. Firma ar fi trebuit să livreze marfa în patru luni. Termenul era prea scurt, recunosc acum autoritățile, convinse că a doua licitație va fi un succes.

Au fost deja să se intereseze două firme olandeze şi se pare că vom avea ofertanţi de această dată. A fost şi o greşeală de abordare din partea noastră, la nivelul caietului de sarcini, că s-au pus termene care se pare că nu sunt realiste, nu pot fi satisfăcute de către furnizorii de astfel de ambarcaţiuni. Termenul va fi lăsat acum mai larg”, afirmă Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Dacă investitorii olandezi vor bate palma cu autorităţile locale, timişorenii s-au putea plimba, mai devreme decât au crezut, cu vaporetto. Şapte astfel de ambarcaţiuni ar urma să ajungă în oraşul de pe Bega.

Fiecare vaporetto va avea 50 de locuri şi circula pe o distanţă de şapte kilometri. Practic, va traversa oraşul, pe canalul Bega, de la est la vest. ”Mi se pare o idee foarte bună şi cred că o să fie o atracţie foarte bună, atât pentru timişoreni, cât şi pentru toţi străinii. Toate activităţile care sunt întreprinse cred că sunt binevenite”, ”Nu ştiu dacă m-aş plimba eu, dar sigur alţii şi-ar dori”, - Ce şanse credeţi că sunt să se concretizeze aceste proiect? ”Cred că depinde de oficialităţile timişorene, dacă sunt bani, bunăvoinţă, politică...”, ”Nu are, nu are clienţi”, - Vi se pare o idee nu tocmai binevenită? ”Dacă cineva îşi permite să piardă bani, atunci sunt banii lui, unde să meargă?”, spun timișorenii.

Între timp, angajaţii primăriei trebuie să se ocupe şi de pregătirea marinarilor, care vor conduce noile ambarcaţiuni. După ce aceştia vor primi certificatele de capacitate, ultimul pas va fi obţinerea autorizaţiei de circulaţie pe Bega. Totul, până la mijlocul acestui an.

Reporter: M. Rohnean/ C. Ledrer
Operator: George Ştefăniţă
Editor web: Călin Țenche