Sari la conținut

Vieți salvate în Italia, cu practică românească. 18 studenți din peninsulă învață la Timișoara cum să mânuiască bisturiul

”Așadar, în mod sigur, noi trebuie să protejăm asta așa că, din acest motiv, tragem firul către cele două părți”. Așa învață viitori medici din Italia de la studenții și profesorii români cum să salveze viața unui pacient într-o operație la sistemul digestiv. Matteo, de exemplu, e student în Parma, în anul V. El a bătut peste 1.200 de kilometri până la Timișoara pentru că, până acum, la facultate nu a pus deloc mâna pe bisturiu.

”Este o inițiativă frumoasă, un curs practic cu elementele de bază din chirurgie care sunt foarte importante. În Italia se pune accent pe teorie, se dă examen, dar se pierde esențialul, practica”, precizează Matteo Castrichini, student.

”Bisturiul și penseta sunt cele mai importante elemente pentru orice viitor chirurg. Studenții din Italia însă au intrat în contact cu ele abia de când au venit în România”, spune Vlad Ungar, reporter Digi24 Timișoara.

”În principal, noi, în Italia, avem o procedură care se bazează pe observarea pacienților, în România este o procedură practică și tehnică”, ”În Italia facem prea multă teorie și deloc practică”, adaugă alți studenți.

Timp de o săptămână, dascălii din Timișoara le dezvăluie secretele chirurgiei, de la prima incizie și până la închiderea unei operații.

”Cred că ce i-a atras cel mai mult este faptul că au posibilitatea de a exersa practic pentru a deprinde anumite abilități practice. Este o parte a actului chirurgical pe care orice chirurg trebuie să îl știe”, ne-a declarat Andrei Vâlceanu, asist.univ.dr. la UMF Timișoara.

Cei 18 studenți italieni au plătit, fiecare, aproximativ 300 de euro pentru săptămâna de practică la Timișoara.

Reporter: Vlad Ungar
Operator: Dan Petcu
Editor web: Călin Țenche