Sari la conținut

Vijelie la Hațeg


„Este un pârâu, valea cetății, și el o venit. [S-a umflat așa?] Vai de mine, păi uite, se vede, o fost de două pălmi”, spune un localnic.

Zona de la intrarea în orașul Hațeg a fost inundată din cauza apei scurse de pe versanți și a pârâului din apropiere care a ieșit din matcă. 25 de gospodării   au fost afectate, iar 3 acoperișuri luate de vânt.

„Nici nu am putut să ieșim din casă, acoperișul tot îi distrus, și la vecinul”, adaugă un alt localnic.

„A venit de sus, nu știu cum, ne-am trezit cu curtea plină de apă”, indică o localnică.

„Din sus de prin părțile alea, de prin zona aia o venit și s-o băgat toată aici, de sus”, explică un alt locuitor din zonă.

În centrul orașului, aproape 30 de copaci au fost rupți de vijelie.

„Vântul a fost atât de puternic încât a rupt mai mulți copaci din oraș. În unele cazuri au fost rupte doar crengile, în alte cazuri, cum este cel de față, copacii au fost scoși cu totul din pământ” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

O mașină parcată lângă un bloc a fost complet distrusă după ce un tei a căzut peste ea.

„A fost o vijelie foarte mare și când ne-am uitat pe geam era pomul trântit pe mașină”, spune proprietarul mașinii. 

Autoritățile locale și pompierii au sărit în ajutorul oamenilor.

„În jurul orei 17 a fost o furtună, o vijelie, un vânt și-o ploaie. În zona aceasta este apă, mai sunt în oraș copaci dezrădăcinați, câteva acoperișuri deranjate”, a spus Viorel Demean, viceprimarul orașului Hațeg.

„Cele mai afectate, că sunt mai multe zone afectate, sunt Hațegul, Subcetate, Bretea Română cu satele Covragiu, Bretea, a fost o rupere de nori și a venit o cantitate foarte mare de apă, scurgeri de pe versanți”, a precizat Ovidiu Oprean, comandantul Detașamentului de Pompieri Hunedoara.

Județul Hunedoara s-a aflat duminică după-amiază sub incidența unui cod portocaliu de vreme rea și inundații.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș