Vor merge la şcoală în plin şantier. Afectaţi vor fi elevi de la patru licee din Arad

Data publicării:
arad

În cauză sunt Colegiul Național ”Vasile Goldiș”, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului, Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări ”Caius Iacob” şi Colegiul Tehnic ”Aurel Vlaicu”.

Clădirea din curtea Colegiului Tehnic ”Aurel Vlaicu” trebuia să adăpostească ateliere la parter şi o sală de sport la primul nivel. Construcţia a debutat în 2008 însă nu a mai fost terminată niciodată din lipsa banilor, astfel că elevii vor veni şi anul acesta la şcoală în plin şantier.

La fel stau lucrurile şi la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări ”Caius Iacob”, liceu care de cinci ani nu mai are internat pentru că acesta a intrat în modernizare. ”Internatul este foate util pentru şcoala noastră deoarece avem foarte mulţi copii navetişti care, în condiţiile în care ar exista internatul, s-ar putea caza în internatul şcolii”, spune Lavinia Miloş, membru al consiliului de administraţie Liceul Tehnologic Caius Iacob Arad.

Rămas fără nici un fel de finanţare de la Guvern în 2012, Inspectoratul Şcolar Judeţean a solicitat administraţiei locale să preia construcţiile un an mai târziu, însă demersurile nu au fost duse până la capăt. ”Aveam fonduri europene pentru acest capitol, fonduri europene care aveau un termen de depunere a proiectelor luna aprilie, anul 2014. Cu regret, inspectoratul şcolar nu a făcut transferul acestor patru obiective astfel încât învăţământul a pierdut aproape trei milioane de euro”, spune Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

În faţa acestor acuzaţii, conducerea Inspectoratului se apără şi spune că şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte transferul construcţiilor şi că oricum, fodurile pe care vroia să le acceseze Primăria nu erau deloc atât de accesibile precum susţine primarul.

”Primăriile, indiferent care ar fi fost acestea, atâta timp cât contractul a fost fie la Inspectoratul Şcolar, fie la Ministerul Educaţiei Naţionale, aceste instituţii nu erau eligibile în alegerea sau în câştigarea acestor proiecte”, ne-a declarat Claudius Mladin, inspector școlar general ISJ Arad.

Fără bani europeni, construcţiile vor fi terminate cel mai probabil în următorii doi ani cu bani de la bugetul local. Prima rectificare de buget în acest sens va fi propusă Consiliului Local Arad, cel mai devreme în toamna acestui an.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri