Weekend pe motocicletă, în vestul ţării. Concursuri inedite la Road Patrol Bikers Festival

Data publicării:
moto prima

Încă de vineri seara, bikerii şi-au instalat corturile într-un campus de la marginea Timişoarei şi au dat startul petrecerii. Sâmbătă şi-au început ziua cu o paradă zgomotoasă, care a scos din amorţeală toată zona centrală a oraşului.

Concursurile inedite şi-au făcut locul în cea de-a doua parte a zilei. Proba de mers cât mai încet pe motocicletă le-a dat bătăi de cap concurenţilor. ”Îi admir pe băieţi că au putut să meargă încet cu kilogramele lor. Că e o problemă acolo, dacă dai din mână sau din picior, nu te simte motocicleta”,- Deci v-a ajutat şi fizicul? ”Da, dar şi experienţa. Adică reflexul de a ţine ambreiajul bine”, spune Dorel, câştigătorul concursului.

Cea mai provocatoare probă a fost, de departe, cea în care motocicliştii încercau să ajungă la o halbă de bere, după ce, mai întâi, au fost învârtiţi într-un carusel. ”Consider că aici trebuie să ne arătăm îndemânarea, nu pe şosea. Nu pe şosea, unde sunt maşinile lângă noi şi vrem să arătăm ce ştim şi ce putem. Aici se vede cine ştie să conducă o motocicletă şi cine are ce să caute pe ea”, afirmă Sorin, participant festival.

Anul acesta a fost cea de-a 14-a oară când capitala Banatului a găzduit festivalul Road Patrol Bikers Festival.

reporter: Adina Iriza
operator: George Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri