Sari la conținut

Gata de reluarea campionatului

ASU Politehnica Timișoara ia mâine calea Sucevei pentru primul duel oficial din 2017. Înaintea plecării spre nordul Moldovei, alb-violeții și-au prezentat cele 7 achiziții ale iernii. Bănățenii s-au întărit atât între buturi, cât și în linia de fund și cea mediană. Ricardo Filip, Victor Gîrlea, Adrian Ungureanu, Vlad Bîte, Răzvan Gorovei, Bogdan Nicolescu și Ioan Mera vor ajuta echipa suporterilor în lupta pentru evitarea retrogradării.

„Cred că atuu-rile echipei sunt tinerețea - vor să demonstreze - și asta va fi atu-ul cel mai important. Și apoi, formează o echipă în adevăratul sens al cuvântului, sunt prieteni în afara terenului, e important să fii o echipă și în teren și în afara lui”, spune Bogdan Nicolescu.

„Am găsit o echipă bună, competitivă... am găsit condiții foarte bune de pregătire, mult mai bune decât în altă parte. Există un oarecare entuziasm în jurul echipei, suporterii te obligă să dai totul pe teren, e cu totul altceva”, completează Adrian Ungureanu.

„Sunt mulțumit de jucătorii pe care i-am transferat. Printre ei sunt fotbaliști polivalenți, care pot evolua pe mai multe posturi, de aceea am și decis să avem un lot mai restrâns numeric, pentru că unii pot juca pe mai multe posturi”, a adăugat și Sorin Brîndescu, antrenorul celor de la ASU Politehnica Timișoara.

Timișorenii reiau campionatul de pe locul 15, primul deasupra liniei retrogradării și și-au propus obținerea a 22 de puncte în restul stagiunii. Prima încercare, sâmbătă, de la ora 11:00, pe terenul Forestei Suceava, echipă clasată pe locul 9 în eșalonul secund.