Impact de „categoria grea"

Data publicării:
centura arad
Accident spectaculos pe șoseaua de centură a Aradului. Un om a murit, iar alți 2 au ajuns la spital, după ce 3 TIR-uri au intrat în coliziune. Vinovat ar fi șoferul unui autotren înmatriculat în Bulgaria, care a ajuns pe contrasens unde a acroșat o cisternă, iar apoi a lovit în plin un camion frigorific. Mai bine de 3 ore, circulația pe centura Aradului a fost paralizată.

Accidentul a avut loc putin dupa ora 19,pe soseaua care duce spre Vama Nadlac. Potrivit polițiștilor, șoferul din Bulgaria a pierdut controlul TIR-ului pe care îl conducea. Ajuns pe contrasens, mastodontul a lovit un alt autotren, pe care l-a aruncat în șanț, iar apoi s-a izbit frontal de un alt vehicul de mare tonaj.

„În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului camionului înmatriculat în Bulgaria, iar ceilalți doi conducători auto au fost doar vătămați corporal”, a explicat Flavius Merca, Poliția Rutieră Arad. Soferul care ar fi provocat accidentul a murit pe loc. Echipele de la descarcerare s-au chinuit mai bine de 2 ore ca să scoată trupul bărbatului dintre fiarele contorsionate. Pentru că era supraponderal, în zonă a fost adusă o macara, pentru ca șoferul să poată fi transportat la ambulanță.

„A fost foarte grea intervenția, deoarece era la înălțime, era greu accesul salvatorilor. Am avut nevoie de macaraua de la descarcerea grea”, a completat plutonier Marian Ardelean, de la ISU Arad.

Șoferii celorlalte două TIR-uri implicate în acceident au scăpat cu viață. Sunt însă la spital, cu răni grave.

„Au fost aduse două victime, un cetățean maghiar cu escoriații faciale doar și un cetățean turc, cu un poli-traumatism, stabili, compensați hemodinamic”, a precizat și Mircea Răduțiu, medic UPU Arad.

Din cauza accidentului traficul pe șoseaua de centură a Aradului a fost blocat mai bine de 3 ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri